Sunt doar un fir de praf
Sunt doar un om, Un fir de praf în Univers... Dar microscopul Tău ceresc, Orientat între pământ, Întruna mă veghează. Și nu e clipă trecătoare, În care să mă uiți. Și chiar de plâng, Și chiar de doare, Privirea Ta mângâietoare Mă însoțește pe cărare Și-mi dă un nou avânt. Nu înțeleg de ce Și poate niciodată nu voi ști, Pe-acest pământ străin, De ce îmi pare uneori C-aşa stingher și singur Sufletul îmi plânge. Și-n clipe de durere, Când pare-a fi departe Orice mângâiere, Tu Te cobori Și mă ridici Și-mi dai din nou avânt. Sunt pași mărunți adeseori... Și rareori e zbor de vultur. Dar Ținta nu vreau s-o ratez, Ci vreau să lupt Și să veghez Și-Acolo să mă bucur. Și chiar de fiecare pas 'nainte doare Și lupta uneori Îmi pare tot mai mare Și cad Și sânge curge vale... Nu mă lăsa ca să Te las, Să rămân jos! Putere dă-mi să mă ridic Și fă-mă tare! Prin Duhul Tău, lumină dă-mi Și înnoiește-mi mintea! Uleiul Tău pe fruntea mea Să fie picurat.