frânturi de gând...

Ascunsă mi-e în Dumnezeu Trăirea din lăuntru, De când lui Crist predat-am eu Viaţa şi trecutul. Prezentul meu, cu tot ce sunt Şi tot ce va să vie; Si-aştept cu inima cântând A Sa Împărăţie. Cu ochi fireşti nu pot vedea Cereştile limanuri; Si-ascunse sunt de mintea mea A Tale sfinte planuri. Tot ce în Cer ai pregătit Pentru a Ta aleasa, Atunci va fi descoperit, Când vom pleca Acasa. Dar pân-atunci, chiar de nu văd Nimic cu claritate Şi chiar de nu pot să-nţeleg A lor însemnătate, Cuvântul Său îmi spune-atunci Să cred cu fermitate, Căci ziua va veni-n curând, Când voi pricepe toate. Scula-mă-voi atunci din morţi Şi voi păşi în viaţă Şi voi vedea cu ochii mei Preaminunata-I faţă. Şi chiar de greu îmi e; şi ştiu: Mai greu o să îmi fie, Eu vreau s-aştept cu mai mult dor A Sa Împărăţie!

- Anonim - " Oare astăzi voi muri? " M-am trezit cu întrebarea asta în minte, întrebare pe care mi-o pusesem de mii de ori după ce tatăl şi bunicul meu au fost executaţi de oamenii legii pentru credinţa lor. Tatăl meu îmi spusese adesea: “ Quan, într-o zi răspunsul la această întrebare va fi pozitiv şi va trebui să fii pregătit pentru acea zi. ” Era ora două dimineaţa când m-am ridicat din pat şi am început să mă îmbrac. Am trezit-o şi pe Shea, soţia mea, iar Nigh, fiul meu de opt ani, era deja treaz datorită zgomotelor făcute de mine. Ne-am îmbracat repede, am ieşit în cea mai mare linişte afară, mai întâi eu, să mă asigur că nu era nimeni la pândă. Am pregătit bicicleta cu două locuri pe care o aveam, l-am pus pe Nigh, care era cu ochii umflaţi şi pe jumătate adormit, în coşul din faţă şi am pornit toţi trei la drum. Aveam de mers cam o jumătate de oră până la intrarea în marele oraş Shanghai, China. Luna ne lumina calea, ceea ce nu era tocmai în favoarea noastră, pent...