frânturi de gând...

E prea târziu al casei prag Să-l treci la-nmormântare, Te-am așteptat cu-atâta drag Pe paturi de spitale. O vorbă dacă îmi ziceai, Ce dulce mângâiere! Dar azi degeaba flori îmi dai, Privirea-mi nu le cere. E prea târziu ca mâna mea S-o ții cu-nduioșare, Azi mângâierea ta n-o simt, Nimic nu mă mai doare. E prea târziu când haina morții Am îmbrăcat-o rece. E prea târziu să mă săruți După ce viața trece. Exist-un prea târziu, să știi, Chiar când mai ești în viață: E-acel regret pe care-l simți Când moartea-ți stă în față. Dar nu a ta, ci moartea celui Ce spui că ți-e drag ție, Dar prea adesea l-ai uitat În vremi de veselie. Când ușa lui o deschideau Doar vântul și furtuna, Tu ai privit și ai plecat, Nici vorbă să-ntinzi mâna. Când fără grai el te-a chemat Și-i întâlneai privirea, Parcă mai mult l-ai evitat Și-ai căutat ieșirea. Te doare azi? Te simți mustrat? E Domnul care-ți spune: Când ai slujit la ne-nsemnați, Tu M-ai slujit pe Mine. Dar dac

Sunt doar un om, Un fir de praf în Univers... Dar microscopul Tău ceresc, Orientat între pământ, Întruna mă veghează. Și nu e clipă trecătoare, În care să mă uiți. Și chiar de plâng, Și chiar de doare, Privirea Ta mângâietoare Mă însoțește pe cărare  Și-mi dă un nou avânt. Nu înțeleg de ce Și poate niciodată nu voi ști, Pe-acest pământ străin, De ce îmi pare uneori  C-aşa stingher și singur Sufletul îmi plânge. Și-n clipe de durere, Când pare-a fi departe Orice mângâiere, Tu Te cobori Și mă ridici Și-mi dai din nou avânt. Sunt pași mărunți adeseori... Și rareori e zbor de vultur. Dar Ținta nu vreau s-o ratez, Ci vreau să lupt Și să veghez Și-Acolo să mă bucur. Și chiar de fiecare pas 'nainte doare Și lupta uneori  Îmi pare tot mai mare Și cad Și sânge curge vale... Nu mă lăsa ca să Te las, Să rămân jos! Putere dă-mi să mă ridic Și fă-mă tare! Prin Duhul Tău, lumină dă-mi Și înnoiește-mi mintea! Uleiul Tău pe fruntea mea Să fie picurat.

Pe fruntea ta stă scrisă biruinţa, Chiar dacă simţi acum c-ai obosit. Înalţă-n faţa ta, ca scut, credinţa, Ridică-te şi-nvinge-ţi neputinţa! Eşti fiul meu ales şi preţuit! În ochii Mei ai preţ, tu ai valoare, Chiar viaţa Mea am dat-o pentru-a ta! Eu nu te părăsesc în încercare, Ci te-nconjor cu milă şi-ndurare, Tu îndrăzneşte, sunt de partea ta! Curând, curând trăi-vei împlinirea A tot ce ţi-am promis. Şi vei vedea Că merită să stai în ascultare,  Chiar de nu vezi, să crezi şi, cu răbdare,  S-aştepţi veghind, căci te vei bucura! Veghează-n așteptarea dimineţii, Şi nu te-nspăimânta de-al mării val! Ţi-am cântărit poverile vieţii,  Prin tot ce treci, stă scris în Sulul Cărţii, Vei birui, ajunge-vei la mal! Şi chiar de nu Mă vezi în astă clipă, Alăturea cu tine sunt pe drum, Te ocrotesc chiar Eu cu-a Mea aripă,  Nu va fi nicio pagubă, nicio risipă, Ci mâna Mea te ţine strâns acum.