Sunt doar un fir de praf

Sunt doar un om,
Un fir de praf în Univers...
Dar microscopul Tău ceresc,
Orientat între pământ,
Întruna mă veghează.

Și nu e clipă trecătoare,
În care să mă uiți.
Și chiar de plâng,
Și chiar de doare,
Privirea Ta mângâietoare
Mă însoțește pe cărare 
Și-mi dă un nou avânt.

Nu înțeleg de ce
Și poate niciodată nu voi ști,
Pe-acest pământ străin,
De ce îmi pare uneori 

C-aşa stingher și singur
Sufletul îmi plânge.

Și-n clipe de durere,
Când pare-a fi departe
Orice mângâiere,
Tu Te cobori
Și mă ridici
Și-mi dai din nou avânt.

Sunt pași mărunți adeseori...
Și rareori e zbor de vultur.
Dar Ținta nu vreau s-o ratez,
Ci vreau să lupt
Și să veghez
Și-Acolo să mă bucur.

Și chiar de fiecare pas 'nainte doare
Și lupta uneori 
Îmi pare tot mai mare
Și cad
Și sânge curge vale...
Nu mă lăsa ca să Te las,
Să rămân jos!
Putere dă-mi să mă ridic
Și fă-mă tare!

Prin Duhul Tău, lumină dă-mi
Și înnoiește-mi mintea!
Uleiul Tău pe fruntea mea
Să fie picurat.
Și mâinile-oțelește-mi,
Căci lupta-i tot mai mare.

Sunt mic,
Sunt doar un fir de praf în Univers.
Și-o adiere ar putea
Să mă doboare...

Privirea ațintește-mi înspre Tine
Și ochii mei deschide-i către-nalt.
Să nu mai văd nimic ce-i efemer.
Doar să Te văd:
Că Tu ești mare!