Exist-un prea târziu...
E prea târziu al casei prag Să-l treci la-nmormântare, Te-am așteptat cu-atâta drag Pe paturi de spitale. O vorbă dacă îmi ziceai, Ce dulce mângâiere! Dar azi degeaba flori îmi dai, Privirea-mi nu le cere. E prea târziu ca mâna mea S-o ții cu-nduioșare, Azi mângâierea ta n-o simt, Nimic nu mă mai doare. E prea târziu când haina morții Am îmbrăcat-o rece. E prea târziu să mă săruți După ce viața trece. Exist-un prea târziu, să știi, Chiar când mai ești în viață: E-acel regret pe care-l simți Când moartea-ți stă în față. Dar nu a ta, ci moartea celui Ce spui că ți-e drag ție, Dar prea adesea l-ai uitat În vremi de veselie. Când ușa lui o deschideau Doar vântul și furtuna, Tu ai privit și ai plecat, Nici vorbă să-ntinzi mâna. Când fără grai el te-a chemat Și-i întâlneai privirea, Parcă mai mult l-ai evitat Și-ai căutat ieșirea. Te doare azi? Te simți mustrat? E Domnul care-ți spune: Când ai slujit la ne-nsemnați, Tu M-ai slujit pe Mine. Dar dac