sâmbătă, 4 februarie 2012

Te chem, Te strig, Te rog, Te laud...


Te chem din fundul gropii mele,
De jos din hău, din grea durere.
Te chem, Isus, întinde-Ţi mâna,
Al Tău voiesc pe totdeauna
Ca să rămân.

Te strig de-aici din întuneric:
Ajută-mi, Domnul meu puternic,
Să fiu lumină pe cărare,
Să împlinesc a Ta lucrare
Pe-acest pământ.

Te rog, lucrează cu putere,
Cu mine fii, prin valuri grele.
Să mă-ndoiesc, nicicând mă lasă,
Ci să vâslesc mereu spre Casă,
Până la Mal!

Te laud azi şi-n veşnicie,
Pentru nespusa bucurie
De-a fi copilul Tău în lume
Şi de-a purta al Tău sfânt Nume
Pe fruntea mea.

Te chem... Te strig... Te rog... Te laud...
Cu Ceru-ntreg mă-nchin şi-aplaud
Lucrarea Ta cea mai măreaţă:
Ne-ai readus din morţi la viaţă
Pentru vecii!

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Un an cu Domnul

Este bine să doreşti celor de lângă tine ceea ce îţi doreşti ţie.

În cazul acesta, vă doresc tuturor UN AN NOU!

... cu forţe noi
... cu binecuvântări noi
... cu bucurii noi
... cu prieteni noi (fără a-i uita pe cei vechi)
... cu o nouă râvnă pentru Dumnezeu, lucrarea şi Împărăţia Lui
... o nouă şansă
... o viaţă nouă
... o inimă nouă
... un an nou


Dar deşi este, inevitabil, un an nou, nu am scapat de toate "vechiturile". Au trecut sărbătorile, concediul, atmosfera de calm... ne-am întors la şcoli, la serviciu şi am constatat că am cărat cu noi bolile de anul trecut, problemele de anul trecut... sesiunea este şi anul ăsta tot cu stres, problemele de la serviciu nu s-au rezolvat de la sine.

E seara si afară e o vreme superbă, cu adevărat iarna. Dar oricât aş vrea să mă fac una cu ninsoarea, nu pot să uit că mama e în spital, că n-am putut să mă odihnesc nici măcar astăzi (sâmbătă), că mâine mă trezesc iar devreme, iar luni mă aşteaptă aceleaşi probleme de serviciu.

Îmi revine însă în minte un lucru: fie că sunt probleme sau bucurii noi sau vechi, important e să fie CU DOMNUL!!!

Aşadar, vă doresc UN AN CU DOMNUL!!! Oricum ar fi, CU EL e bine!

vineri, 17 iunie 2011

Vie Împărăţia Ta!

Ascunsă mi-e în Dumnezeu
Trăirea din lăuntru,
De când lui Crist predat-am eu
Viaţa şi trecutul.

Prezentul meu, cu tot ce sunt
Şi tot ce va să vie;
Si-aştept cu inima cântând
A Sa Împărăţie.

Cu ochi fireşti nu pot vedea
Cereştile limanuri;
Si-ascunse sunt de mintea mea
A Tale sfinte planuri.

Tot ce în Cer ai pregătit
Pentru a Ta aleasa,
Atunci va fi descoperit,
Când vom pleca Acasa.

Dar pân-atunci, chiar de nu văd
Nimic cu claritate
Şi chiar de nu pot să-nţeleg
A lor însemnătate,

Cuvântul Său îmi spune-atunci
Să cred cu fermitate,
Căci ziua va veni-n curând,
Când voi pricepe toate.

Scula-mă-voi atunci din morţi
Şi voi păşi în viaţă
Şi voi vedea cu ochii mei
Preaminunata-I faţă.

Şi chiar de greu îmi e; şi ştiu:
Mai greu o să îmi fie,
Eu vreau s-aştept cu mai mult dor
A Sa Împărăţie!

miercuri, 11 mai 2011

Fac legământ

Cu ochii mei fac legământ,
În faţa Ta, Părinte,
Să nu privesc decât ce-i sfânt,
Trăind doar dup-al Tău Cuvânt
De astăzi înainte.

Fac legământ cu gura mea,
Cu buzele-amândouă,
Să nu vorbesc orice cu ea,
Ci să vestesc iertarea Ta,
Trăind o viaţă noua.

Cu mâinile dac-am lucrat
Uneori cu strâmbătate,
Mă iarta, Doamne, înc-odat',
Căci Ţi le-aduc dar ridicat.
Primeşte-le-n dreptate.

Umblarea mea şi paşii mei
Îi numără Tu, Tată,
De-ar fi să merg pe rele căi,
De-ar fi să calc şi strâmb cu ei,
Opreşte-mă îndată.

Iar inima-mi e,-n faţa Ta,
O carte-n veci deschisă,
De când, pe dealul Golgota,
Cu milă ai privit la ea.
Şi azi cu sânge-i scrisă.

Şi-orice-nainte mi-ar fi pus,
Să mă oprească-n cale,
Cu tot ce sunt, alerg supus,
Ca să ajung la Tine sus,
De-aici de jos din vale.

miercuri, 29 decembrie 2010

De dragul cui?

S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a
luat un chip de rob, făcându-Se
asemenea oamenilor.”
(Filipeni 2 :7) 

Ce Te-a împins, Mesia,
Din ceruri să vii jos?
Ce ai văzut în lume
Atât de valoros?
Ce nume, ce victorii
Aici Ţi s-au promis,
De-ai vrut să pleci din glorii,
Din cerul Tău de vis?

Căci Te-ai nascut în trupul
Ce semăna cu mine,
Te-ai coborât din slavă,
Te-ai dezbrăcat de Tine,
De tot ce-aveai în ceruri,
De frumuseţea Ta,
Să iei asupra-Ţi, Doamne,
Şi neputinţa mea.

Iar Tu – Profet şi Preot
Şi Jertfă şi-Mpărat –
Nascutu-Te-ai în lume
Şi Te-ai făcut păcat,
Ca eu – pierdut şi singur
Şi gol şi păcătos –
Să fiu primit la Tine
Şi ridicat de jos.

Şi, la a Ta venire,
Ai fost întâmpinat
De stea, de magi, de îngeri...
De-al lumii-ntregi păcat;
De-acei păstori ce turma
Lăsat-au pe câmpie,
Să-L vadă pe Păstorul
Cel aşteptat să vie.

              *
Şi, cercetând, văd bine:
Scriptura se-mplineşte.
Şi fiecare slovă
De Tine-mi aminteşte:
De tot ce-i scris şi ce e
În Tine împlinit,
Ca viaţă să îmi deie
Şi-un trai înveşnicit.

De-aceea închinare
Deplin Ţi se cuvine.
Şi viaţa mea, -n predare,
Pe veci Îţi aparţine.

miercuri, 7 iulie 2010

Ajuns-aţi la ţintă?

- de Valentin Popovici -

Ajuns-aţi voi la ţintă de nu mai alergaţi ?
Şi n-aşteptaţi pe nimeni de nu mai privegheaţi ?
V-aţi terminat lucrarea de staţi şi odihniţi ?
Sau Tatăl nu mai are alţi fii nemîntuiţi ?
Aţi cîştigat cununa de nu vă mai luptaţi ?
Şi sînteţi prea puternici de nu vă mai rugaţi ?
Cuvîntul Sfînt de-acuma deplin l-aţi Invăţat,
De azi l-aţi dat uitării şi stă necercetat ?
Sau Inimile voastre de somn s-au molipsit,
De v-a legat păcatul şi pofta v-a robit ?
Sau cumva duhul vostru de lume-a fost cuprins,
Şi duhul lumii, rîvna şi dragostea v-a stins ?
Sau poate legămîntul cu Domnul l-aţi călcat,
Şi gîndul că El vine curînd,voi l-aţi uitat ?
Sau dragostea fierbinte atît vi s-a răcit,
De uitaţi ce-aveaţi odată atît de mult iubit ?
Vreţi oare să vă afle pe voi Isus aşa,
Aduceţi-vă-aminte: asa eraţi cîndva ? 
_________________________________________
  
**Poezie preluată de pe www.resursecrestine.ro

joi, 24 iunie 2010

"Everything I Need I Have, Everything I Have I Need."

Citeam un articol de pe site-ul aish.com (articol pe care vi-l recomand), când am dat de fraza din titlu: tot ceea ce am nevoie - am, tot ceea ce am - îmi trebuieşte.  

Mi s-a părut foarte interesant şi, în acelaşi timp, atât de adevărat

Poate mi se pare uneori că am nevoie de ceva şi nicicum nu reuşesc să obţin, nicicum nu se îndură cineva să mă ajute sau... (continuaţi voi). Dar realitatea este că Dumnezeu ştie dacă eu am nevoie sau nu de acel ceva, iar daca El consideră că nu am nevoie, nu îmi dă. Poate nu am o pereche de adidaşi să mă încalţ; înseamnă că nu am nevoie de ei, ceea ce am ca să mă încalţ, îmi este de ajuns. Poate nu am sănătate deplină şi mi-aş dori asta; înseamnă că în momentul acesta nu am nevoie de sănătate deplin şi de aceea nu o primesc. 

Cum adica? 


Iar daca tot ceea ce am - îmi trebuieşte, am nevoie, înseamnă că eu am nevoie de acea boală, de acea problemă financiară, de acea greutate în relaţionarea cu cei din familie, de... (aş putea să merg la nesfârşit cu lista)?!? DA!


Acum nu mai sună aiurea. Suna de-a dreptul aberant. 


Dar nu este.


Dacă mă raportez la Dumnezeu, un lucru pe care l-am învăţat este că El deţine controlul. Daca iau şi compar ultima frază cu titlul, nu văd nici o contradicţie; totul se leagă, se completează şi se împleteşte armonios. 

Dumnezeu are controlul vieţii mele până la cel mai mic detaliu. Iar dacă El consideră ca am nevoie de ceva - fie că e vb de boală sau sănătate, lipsă sau prosperitate etc. - El îmi dăruieşte. Şi ştiu că o face pentru binele meu, binele veşnic, chiar dacă - aparent - acum nu mi-e neapărat bine. 


Înseamnă asta că eu pot să stau pasivă şi să nu fac nimic, pentru că oricum Dumnezeu va avea grijă ca eu să primesc tot ce am nevoie, indiferent că eu depun sau nu vreun efort? Nici într-un caz! Dacă aş proceda astfel, probabil Dumnezeu ar considera că am nevoie de un pic de necaz, ca să mă trezesc la realitate :) . 


Dar în tot ceea ce mă depăşeşte, în toate lucrurile în care nu deţin vreun control sau sunt limitată, nu îmi foloseşte la nimic să cârtesc, să dezvolt o atitudine de nemulţumire şi amărăciune raportat la Dumnezeu, la situaţie sau la cei din jur. Pentru că asta nu va aduce nici o ameliorare, nici un câştig. 


Totul ţine de atitudine, de direcţia în care privesc şi de felul cum Îl văd pe Dumnezeu - departe sau aproape, implicat sau dezinteresat, iubitor sau indiferent, în control sau depăşit de situaţie. 


Doamne, dă-ne ochi - să vedem, urechi - să auzim, inimă - să înţelegem şi să ne întoarcem întru totul la Tine!

marți, 18 mai 2010

Oare astazi voi muri?


- Anonim -

"Oare astăzi voi muri?" M-am trezit cu întrebarea asta în minte, întrebare pe care mi-o pusesem de mii de ori după ce tatăl şi bunicul meu au fost executaţi de oamenii legii pentru credinţa lor. Tatăl meu îmi spusese adesea: “Quan, într-o zi răspunsul la această întrebare va fi pozitiv şi va trebui să fii pregătit pentru acea zi.” Era ora două dimineaţa când m-am ridicat din pat şi am început să mă îmbrac. Am trezit-o şi pe Shea, soţia mea, iar Nigh, fiul meu de opt ani, era deja treaz datorită zgomotelor făcute de mine. Ne-am îmbracat repede, am ieşit în cea mai mare linişte afară, mai întâi eu, să mă asigur că nu era nimeni la pândă. Am pregătit bicicleta cu două locuri pe care o aveam, l-am pus pe Nigh, care era cu ochii umflaţi şi pe jumătate adormit, în coşul din faţă şi am pornit toţi trei la drum. Aveam de mers cam o jumătate de oră până la intrarea în marele oraş Shanghai, China. Luna ne lumina calea, ceea ce nu era tocmai în favoarea noastră, pentru că puteam fii văzuţi mult mai uşor. În depărtare am văzut o lumină. Era poliţia cu o lanterna în mână, mi-am spus şi sângele mi-a îngheţat in vene, chiar dacă aerul de afară era plăcut.

Copilul nostru este bolnav şi îl ducem la doctor”, îmi repetam minciuna în gând. Dar când ne-am apropiat am realizat că era de fapt un felinar uitat aprins în curtea unei case. M-am ruşinat atunci în faţa Lui Dumnezeu pentru slăbiciunea mea. “Oare astăzi voi muri?” - îmi revenea din nou în minte această întrebare.

Am ajuns în sfârşit la destinaţie. Am ascuns bicicleta în spatele unui coteţ şi le-am numărat pe celelalte, erau 10 la număr, apoi am intrat în casă împreuna cu soţia şi fiul meu. De acolo nu mai era scăpare. Dacă cineva ne prindea, nu mai puteam minţi. Eram pur şi simplu omorâţi sau, în cel mai fericit caz, bătuţi şi închişi. În încăpere erau 15 suflete, pe majoritatea îi cunoşteam. Erau prezenţi şi soţii Chaw, care se convertiseră de numai câteva săptămâni, dar mai erau acolo doi bărbaţi pe care nu îi cunoşteam şi I-am mulţumit lui Dumnezeu că El mai întoarce suflete la pocăinţă şi în vremurile grele în care trăim. Ne-am aşezat pe ultima bancă din cele patru care se aflau în încăpere şi fratele Lee, care era şi proprietarul casei, a început să cânte o cântare. Apoi soţia acestuia i-a înmânat Biblia pe care o deschise şi întorcea paginile cu atâta grijă, de parcă avea în mână cel mai preţios diamant şi îi era frică să nu se spargă.

Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic, El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă!” “Fraţilor, a început el, Îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a descoperit acest har minunat, că ne-a mântuit şi că în curând ne va duce la păşuni verzi! El ne-a promis aceasta. Aici suntem persecutaţi şi, după cum ştiţi, chiar săptămâna trecută unul din scumpii noştri fraţi a plecat la cele veşnice, după ce a suferit bătăi multe în închisoare. Nu e uşor să rămâi tare, dar e un har să suferim pentru Hristos. El a suferit Calvarul! Nu merită El oare să suferim şi noi măcar puţin pentru El?"

În acel moment am auzit nişte paşi de afară şi ne-am trezit în uşă cu un grup de poliţişti înarmaţi. “Oare astăzi voi muri?” - din nou această întrebare îmi veni în minte şi eram sigur că de această dată răspunsul va fi "da".

Aşa deci”, începu unul din poliţişti, care se părea că era şeful. “Vă adunaţi aici să trădaţi ţara, trădători ce sunteţi! Ştiţi ce pot face acum? Să vă târăsc după mine până la sediul poliţiei, să vă dau o bătaie pe cinste şi să vă arunc în închisoare!” - îşi aruncă atunci privirea spre Nigh şi inima îmi stătu în loc. Nu era drept să moară el, nu, nu el sau Shea. Niciodată nu mi-am imaginat aşa moartea mea. Bătut am mai fost, chiar şi în închisori, nu mă interesa, dar nu suportam gândul ca fiul şi soţia mea să moară aşa, sub privirile mele. Era prea mult. Îşi îndreptă atunci arma spre fiul meu aşezat lângă mine şi care tremura din toate încheieturile. Am vrut să îl iau în braţe, dar nu am îndrăznit să mă mişc.

Îi otrăviţi mintea acestui copil cu minciunile voastre! Ştiţi cum se numeşte asta? Crimă! Să vă închid? Nu. E prea puţin, nici unul din voi nu va mai ieşi viu din locul acesta! Să văd ce poate face Isus al vostru acum." Şi râse batjocoritor. Ceilalţi poliţişti stăteau deoparte, urmărind scena, gata de atac la cel mai mic semn al şefului lor.

Ştiu cum am să fac. Să nu ziceţi că sunt om rău, vă voi da de ales. Aveţi trei minute la dispoziţie să ieşiţi pe uşa aceea, şi arătă spre ieşire. Odata ieşiţi, vă lepădaţi complet de acest Isus al vostru şi veţi scăpa cu viaţă." Nu termină bine de zis şi cei doi bărbaţi pe care nu îi cunoscusem au şi zburat pe uşă afară. După câteva secunde de şovăieli, încă un bărbat s-a ridicat şi a ieşit. Pe faţa lui se citea o dezamăgire completă. Era distrus. "Mai aveţi un minut." Strigă poliţaiul nerăbdător. În faţa mea, sora Chaw suspină. Mi-am dat seama atunci că plânge. M-am uitat spre Shea şi o lacrimă căzu din ochii ei. Am întrebat-o în şoaptă dacă era sigură că vrea să rămână. “Isus merită chiar mai mult de atât” - mi-a şoptit ea atunci. L-am strâns lângă mine pe Nigh, care încă suspina, şi l-am întrebat daca ştie ce se întâmplă. “Da, tată, mi-a spus el, azi vom muri pentru Hristos” - şi când ma privi, am văzut în ochişorii lui mici o pace şi o bucurie care nu pot fi descrise în cuvinte. Am început să mă rog atunci pentru el şi pentru Shea. M-am rugat şi pentru mine, pentru slăbiciunea şi frica ce erau în inima mea. “Oare astăzi voi muri?” Da, cu siguranta că azi va fi ziua. “Mai aveţi zece secunde” - se auzi un glas gros. În momentul acela, o femeie de vârstă mijlocie s-a ridicat şi s-a îndreptat spre uşă. Privi o clipă înapoi. Din ochii ei curgeau izvoare de lacrimi. Apoi se întoarse şi părăsi încăperea.

Prea bine, fraţilor, voi sunteti dispuşi să muriţi pentru Hristos.” Se duse spre uşă, o incuie şi se întoarse spre noi cu o faţă total schimbată. Lăsă arma jos şi, spre uimirea noastra, a celor rămaşi, începu să plângă, să planga de bucurie şi să ne felicite pentru credinţa noastră atât de mare!

Eu sunt un frate de-al vostru de peste munţi, spuse el, şi am venit să împărtăşesc cu voi minunile pe care Isus le face acolo, e minunat! Dar mi-a fost frică să nu fie printre voi spioni şi a fost singurul mod în care i-am putut alunga. Vă rog să mă scuzaţi pentru sperietura prin care aţi trecut." Încet, încet, am început să ne îndreptăm spatele şi chiar să zâmbim. Ne-am bucurat mult împreună cu cei veniţi şi i-am mulţumit Dumnezeului bun şi mare că ne-a mai îngăduit să Îl slujim aici pe pământ.

Vei fi tu gata când raspunsul la această întrebare va fi pozitiv?

Oare astăzi voi muri?

(Prelucrare dintr-o carte)
___________________________________________________

**Preluat de pe Resurse Crestine

luni, 12 aprilie 2010

Toma credinciosul

Se vorbeşte mult despre "Toma necredinciosul". A ajuns o expresie atribuita cuiva care nu dă crezare la ceea ce aude, până nu primeşte dovezi palpabile, până nu vede cu ochii lui.

Dar a fost Toma credincios sau necredincios?

Privind în Scripturi, putem vedea foarte clar tot ce s-a întâmplat în urmă cu aproape două milenii. Ştim cu toată convingerea că Isus a fost Hristosul, că El a murit pentru păcatele noastre, că a înviat, S-a aratat ucenicilor şi celor ce L-au urmat în timpul vieţii Lui şi au crezut învăţăturile Lui. Avantajul pe care noi îl avem, spre deosebire de Toma, este că noi vedem "the big picture", vedem toate lucrurile în ansamblu, puse cap la cap, şi au o logică extraordinară.

Dar să încercăm să ne punem în locul lui Toma (sau al celorlalţi ucenici). Ei L-au urmat pe Isus aproximativ trei ani şi jumătate, au ascultat învăţăturile, au fost de-a dreptul captivaţi de ele. Au văzut minuni pe care puţini ochi au avut privilegiul să le vada şi credeau că El este Mesia cel mult aşteptat. Dar ce credeau ei despre Mesia? Când a intrat în Ierusalim cu câteva zile înainte de patimilor Sale, ei aşteptau ca El să Se autoproclame împărat, să scuture jugul robiei romane şi să aducă mult aşteptata libertate, după care tânjea fiecare suflet de evreu, de secole. 

În schimb... ce s-a întâmplat? Aproape fără a-şi putea da seama ce se întâmplă, într-un timp atât de scurt, că abia reuşeau să ţină pasul cu cele ce se petreceau, Isus a fost vândul "dinauntru", prins, bătut, purtat încoace şi încolo la judecată şi... omorât.

Toate visele lor s-au spulberat...

Vedeau negru înaintea ochilor... şi la propriu, şi la figurat... Nimic de care să se mai poată agăţa, nici o rază de speranţă...

Şi, pe lângă toate acestea, riscau să aibă aceeaşi soartă cu a Lui, doar L-au urmat, au fost dintre cei mai apropiaţi Lui şi... ca şi când nu ar fi de-ajuns, trupul Lui a dispărut în mod misterios. Şi se zvonea că ei L-ar fi furat noaptea, pe când străjerii dormeau... (lucru inadmisibil pentru un soldat roman, să doarma în post... dar, pentru bani, oricine poate să mintă - oricine nu trăieşte după adevăr).

Dar... minune! Încep să se audă vorbe: Isus a înviat! Maria Magdalena... Petru... cei doi pe drumul Emausului... ucenicii... 

Toma nu mai ştia ce să creadă. Cum să învieze? Un om, odata schingiuit, bătut pana în ultimul hal, crucificat şi... pus în mormânt.... Nu avea logică... 

Şi... totuşi... 

Daca El e viu cu adevărat, vreau să văd mâinile Lui, picioarele Lui, coasta Lui străpunsă, care a fost dovada a morţii Sale... Toate astea să fie pentru mine dovada că El e viu! Vreau să-L vad pe El! Dacă e viu cu adevarat, cum spuneţi voi, mâna mea să atingă semnele morţii Sale, ca dovadă a învierii Sale... Mi-e inima grea, cum aş vrea să pot crede!...

Era Toma necredincios? Tu ai fi crezut? EU aş fi crezut? Greu de conceput. 

Isus le-a spus de atâtea ori că Se duce la Ierusalim, va pătimi, va fi dat în mâinile preoţilor celor mai de seama, omorât... dar a treia zi va învia! Dar niciunul dintre ei nu a înţeles, toate erau acoperite, înceţoşate pentru ei. Vedeau doar libertatea, era mesianică...

Care dintre ucenici a crezut în învierea Lui înainte de a-L vedea pe El înviat... fără a fi primit o confirmare supranaturala a faptului că El e viu? Li se pareau poveşti... toate...

A fost Toma mai necredincios decât toţi ceilalţi? Nu! A vrut şi el dovezi, a vrut şi el să-L vada. Şi L-a văzut! Aşa cum a fost important pentru Domnul să Se arate celorlalţi, pentru a le întări credinţa, a fost important să i se arate şi lui Toma. Şi a facut-o! Şi Toma a crezut! Minune!

A mai fost Toma acelaşi? Niciodată! Chiar daca Scriptura nu ne spune ce a facut Toma mai departe, ca şi martor al învierii lui Hristos, ştim că, la fel ca şi ceilalti apostoli, a primit puterea Duhului Sfânt şi a vestit Evanghelia mântuirii. Şi, din dovezi istorice, mai ştim că Toma a ajuns pe tărâmuri indiene, unde a dus Vestea Buna şi a murit ca martir. A fost un martor credincios!  Şi-a dus slujba până la capat, cu preţul vieţii! Şi va avea un loc de cinste în Împărăţia ce va să vină!

Domnul să ne ajute pe fiecare să mărturisim pe Domnul nostru. Iar cea mai mare dovadă a învierii Domnului, pentru noi, este învierea noastra la o nouă viaţă, prin naşterea din nou, prin credinţă! 

Domnul Cel Înviat să fie slăvit în viaţa noastră!

miercuri, 7 aprilie 2010

Hristos a inviat!

- de Valentin Popovici -

Se prăbuşesc înfrânte tăriile genunii,
Împrăştiate veşnic prin hăurile lumii!
Înfrânţi stau corifeii demonici fără glas,
Cetatea lor de spaimă pustie le-a rămas!

Căci peste-a lor redută de jaf şi risipire
Hristos biruitorul se-nalţă ca un mire.
Cad stâlpii ce-mpresoară al morţilor cătun,
Şi ruptă e pecetea blestemului străbun!

Satana se ridică, spre poartă se avântă,
Să ia în ghiare negre pe Dumnezeu la trântă,
Dar cade-nfrânt cu capul sub un Călcâi domnesc,
Când stropii de pe cruce pe veci îl biruiesc.

Şi Lucifer încearcă zadarnic să mai iasă
De sub piciorul care pe capul lui apasă.
Hristos zdrobeşte moartea cu moartea Lui călcând,
Din giulgiu se ridică, şi iese din mormânt!

Răsună universul de slavă şi urale,
Oştirile de îngeri înalţă osanale:
Eroul biruinţei, al Vieţii Împărat,
Şi Regele măririi, Hristos, a înviat! 
______________________________________
 
**Poezie preluată de pe Resurse Creştine
 

vineri, 2 aprilie 2010

Pe Golgota

- de Valentin Popovici -

Pe Golgota, pe-o cruce grea,
A stat un Om fără de vină,
Şiroaie sângele-I curgea
Şi-atâta jale se citea
Pe faţa Lui divină!

Pe lemnul crucii atârnat,
Cu părul smuls de mâini barbare,
Grozave chinuri a răbdat
Şi nimeni nu L-a mângâiat
În patimile-amare.

Şi nimeni nu I-a scos un spin
Din fruntea Lui îndurerată,
Ci singur suspina străin,
Sub tristul cerului destin,
Pe-o cruce-nsângerată.

Sfârşit sub greul cât a dus,
El capul datu-l-a-ntr-o parte
A plâns, a plâns acolo sus
De jalea celor ce s-au dus
Pe-a lumii căi deşarte.

Tu, omule ce treci fugar
Prin lumea asta mare,
Ridică-ţi ochii spre Calvar,
La Cel ce-a suferit amar,
În spasmele durerii!

Căci Cel ce-atunci a fost scuipat
Şi răstignit fără de vină,
În locul tău a sângerat,
Crezând în El vei fi-nălţat,
În ţara de lumină! 
__________________________________________
**Poezie preluată de pe Resurse Creştine

luni, 25 ianuarie 2010

Când vă iertaţi

- de George Cornici -

Când vă iertaţi, când vă-mpăcaţi,
Ştergeţi din gândire faptul
Şi vă zâmbiţi, vă-mbrăţişaţi
Şi ţineţi cu stricteţe pactul.

Apoi plecaţiv-amândoi
S-aduceţi Tatălui osana,
C-aşa se şade la eroi:
Să-l biruiască pe Satana.

Uniţi-vă în cânt, voioşi
C-aţi depăşit o stare gravă,
Veţi fi mai buni, mai serioşi,
Veţi arunca tot ce e pleavă,

Veţi fi exemplu pentru mulţi
De trai pios, de viaţă pură,
C-aşa se cere la adulţi:
S-aplice tot ce e-n Scripură.

Ce-a fost, a fost – acum să fie
Doar linişte şi bucurii,
Să fiţi o bună mărturie
Şi azi, şi-n fiecare zi.

Iar crunta voastră frământare
Va fi-ngropată şi veţi şti
Că doar cucernica purtare
Creează sfinte armonii,

Veţi ştii s-apreciaţi intens
Lucrarea jertfei salvatoare,
Când Fiul a iertat imens
Şi-a dat o pildă grăitoare,

Fără rezerve El iertă
Pe cei ce-L torturau cumplit.
Iertarea-i leac ce înfăşoară
Şi-alină sufletul trudit.

Uitaţi trecutul cel urât,
Uitaţi acele fapte rele.
Să n-aveţi duhul mohorât,
S-aveţi privirea către stele!

Nicicând nu mai priviţi ’napoi
La stare-aceea încordată,
S-aveţi doar sentimente noi,
Să n-aveţi ceartă niciodată...

Veţi merge-acasă liniştiţi
C-aţi împlinit ce zice Cartea
Şi fericiţi: acuma ştiţi
Că v-aţi păstrat integritatea.
______________________________________

**Poezie preluată de pe Resurse creştine

miercuri, 13 ianuarie 2010

Se merită...

- de George Cornici -

Se merită să părăseşti cărarea
Ce te conduce la dezastru,
Să-ţi schimbi şi gândul, şi umblarea
Ce-aduce-n viaţă doar ratarea
Şi să priveşti spre Ceru-albastru.

Se merită să dăruieşti iubirea,
S-araţi mereu un nobil caracter
Celor ce nu-şi cunosc menirea.
Şi nici izvorul ce-aduce izbăvirea
Să scoţi din noapte sufletul stingher.

Se merită să răspândim Cuvântul
Ce ne deschide-o nouă viziune,
El cu evlavie-nsoţeşte-avântul
Şi-ndeamnă omul să ţină legământul,
Să-şi înţeleagă divina misiune.

Se merită să rezidim altarul
Făcut ruină de duhul cerbiciei.
Atunci vom înclina spre Cer cântarul
Şi vom gusta din tot ce-aduce Harul,
Vom pune preţ pe starea vredniciei.

Se merită să spunem de Hristos
La toţi cei ce ne ies în cale,
De locu-acela sfânt şi luminos,
Unde coroană va primi cel credincios,
Unde nu-i loc pentru suspin şi jale.

Se merită să ne păstrăm credinţa,
Cu zel să mergem spre răsplată,
Să ne-avântăm spre Cer dorinţa.
Apoi încununată va fi străduinţa
Că nu L-am renegat pe Rege niciodată.
______________________________________

**Poezie preluată de pe Resurse creştine

sâmbătă, 26 decembrie 2009

"Vin zorile"... şi e tot noapte...

"Mi se strigă din Seir: "Străjerule, cât mai este din noapte?" "Străjerule, mai este mult din noapte?"

Străjerul răspunde: "Vine dimineaţa, şi este tot noapte. Dacă vreţi să întrebaţi, întrebaţi; întoarceţi-vă, şi veniţi iarăşi."
(Isaia 21:11, 12)

Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi; ne întrebăm cât mai e din noapte, când vor veni zorile. Şi mereu auzim că mai e puţin, că vor apărea zorile, că se vede dimineaţa. Şi pentru noi e tot noapte, o noapte care pare a fi din ce în ce mai întunecoasă. De ce?

Domnul are străjerii Lui, care stau la locul lor de strajă şi privesc spre zare. Şi ei văd ceea ce noi nu vedem. De jos, dintre zidurile cetăţii, nu vedem decât noaptea, întunericul care ne înconjoară. Dar de sus, de pe zid, se vede în depărtare, se vede la orizont.

Din când în când, din loc în loc se aude strigarea: "Vin zorile!"... şi e tot noapte...

Dar nu pentru mult timp!

Înainte de lumina răsăritului, e cea mai profundă beznă. Dar de la înălţime se văd ivindu-se primele raze de lumină.


"Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer." (Faptele apostolilor 1:11)

"Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului." (Matei 24:27)

"Cine are urechi, să audă." (Apocalipsa 13:9)

vineri, 25 decembrie 2009

Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa...

"Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt.

Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit, şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi-a pus de gând s-o lase pe ascuns.

Dar pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului, şi i-a zis: "Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce s-a zămislit în ea, este de la Duhul Sfânt.

Ea va naşte un Fiu, şi-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale."

Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin proorocul, care zice:

"Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi-i vor pune numele Emanuel", care, tălmăcit, înseamnă: "Dumnezeu este cu noi".

Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; şi a luat la el pe nevasta sa.

Dar n-a cunoscut-o, până ce ea a născut un fiu. Şi el i-a pus numele Isus.

După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim,

şi au întrebat: "Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui."

Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult; şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el.

A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului, şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul.

"În Betleemul din Iudea", i-au răspuns ei, "căci iată ce a fost scris prin proorocul:

,Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel."

Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi, şi a aflat întocmai de la ei vremea în care se arătase steaua.

Apoi i-a trimis la Betleem, şi le-a zis: "duceţi-vă de cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc: şi când Îl veţi găsi, daţi-mi şi mie de ştire, ca să vin şi eu să mă închin Lui."

După ce au ascultat pe împăratul, magii au plecat. Şi iată că steaua, pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul.

Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie.

Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ, şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile, şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă.

În urmă, au fost înştiinţaţi de Dumnezeu în vis să nu mai dea pe la Irod, şi s-au întors în ţara lor pe un alt drum."

(Matei 1:18-2:12)

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Sunt 10 ani de-atunci...

Azi se implinesc 10 ani de cand am zis "Da!", 10 ani de cand I-am declarat credinciosie, loialitate Iubitului inimii mele, 10 ani de cand am spus ca-L voi urma "pana-n vesnicie"!

Cum a trecut timpul... Si cate valuri au venit si au plecat, lasand in urma pustiu sau inviorare...

Stiam ca va fi greu, ca voi avea de luptat - cu oamenii, cu mine insami si cu Dumnezeu. Dar nimeni nu m-a dezamagit mai tare ca persoana mea; au fost cele mai grele batalii.

Ma uit in urma si nu pot uita izbavirile de care mi-a facut parte Tatal meu drag, cum m-a crescut prin suferinta, cum m-a invatat ca El e mai presus de oameni, ca asa cum lucreaza El, nimeni nu e in stare sa lucreze... Si, nu! Nu-mi pare rau de nici o suferinta, de nici o lacrima, de nici un drum strabatut cu greutate, in urcusul acesta greu care se numeste "drumul crucii mele"; caci, dragul meu, un drum al crucii are fiecare!

Daca ai pornit la drum crezand ca iti va fi usor, te-ai amagit... O spun stravechii, o spune Scriptura si acum o pot spune si eu... si altii care au pornit pe Cale. Dar "indrazniti", a spus Isus, "caci Eu am biruit lumea".

Si-am indraznit - uneori cu o ravna fara pricepere, alteori cu un pas mult prea sovaielnic si prea arareori cu siguranta. Dar El cu mine-a fost mereu, ca sa ma-nvete sa ma-ncred in EL.

Mi-au placut, de prima data cand le-am auzit, versurile unei cantari:

"Te-am purtat pe brate si vreau sa te mai port,
Asa vorbeste Domnul puternic, Savaot..."

Cat de adevarate sunt aceste cuvinte!

Si totusi regret... regret ca prea adesea ma opresc din drum, ca-mi pare atat de grea inaintarea, ca nu ma lupt mai mult, ma sus sa urc, ca stau asa de rau cu ascultarea... O, cat regret ca ruga nu-mi inalt cu mai mult sarg, mai multa infocare; ca nu imi arde inima in piept, acum, in acest timp de asteptare... Se-aude acuma parca tot mai des: O, unde-s ale Lui promisiuni? Unde-i venirea Lui cu mare slava? Lucreaza El cu semne si minuni?

Isuse drag, Tu spus-ai ca Te-ntorci, lasatu-mi-ai a Ta promisiune. Si chiar de lacrimile-mi sunt siroaie pe obraz si-urechea mea acuma nu Te-aude, Eu tot pe Tine vreau sa Te astept. Nu ma lasa, o, Doamne, sa ma opresc pe cale, nu ma lasa sa uit ce am promis si nicidecum sa calc cu strambatate.

Sunt 10 ani de-atunci... de cand am zis un "Da" cu hotarare. Si-acum, din nou, privirea imi indrept spre Cel ce e in ceruri, in marire.

Si nu un an, o, Doamne, sa-Ti urmez, nu 10, nu 100, nici 1000; ci, -aici cat voi trai, pana la moarte... si-acolo sus, Iubite, -o vesnicie!

sâmbătă, 12 decembrie 2009

Făcând, m-ai învăţat să fac

- de Traian Dorz -

Făcând, m-ai învăţat să fac,
Privind mereu la Tine;
Tăcând m-ai învăţat să tac,
Ca să-nţeleg mai bine.

Cântând, m-ai învăţat să cânt
Cereasca Ta cântare;
Şi cuvântând, mi-ai dat cuvânt
Cu miez şi-nflăcărare.

Rugându-mă, m-ai învăţat
Ca să mă rog mai bine;
Smerindu-mă m-ai înălţat
Spre-a-ngenunchia cu Tine.

Răbdând, m-ai învăţat s-aştept,
Când altfel nu se poate;
Mustrat, m-ai învăţat ce drept
Mă vrei, să umblu-n toate.

TU, numai TU m-ai învăţat
Şi nimenea altcine.
Tot ce-am primit şi tot ce-am dat
e numai de la Tine.

În flăcări numai am privit
Ce faţă strălucită
Au toţi acei ce şi-au trăit
Credinţa neclintită.

Şi numa-n ceruri voi vedea
Ce veşnică cunună
Şi strălucire va purta
Umblarea împreună.
______________________________________

**Poezie preluată de pe Resurse creştine

luni, 30 noiembrie 2009

Fii larg la inimă

- de Traian Dorz -

Fii larg la inimă şi darnic,
fă binele cu pas tăcut.
Că n-ai făcut, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea făcut.

Ascultă sfatul şi-ndrumarea,
îndreaptă-te când eşti mustrat.
Că nu asculţi, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai ascultat.

Mergi fericit în orice vreme,
oriunde te-ar chema Isus.
Că nu te-ai dus, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi că prea te-ai dus.

Fii răbdător până la moarte,
oricât de-adânc ai fi brăzdat.
Că n-ai răbdat, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea răbdat.

Iubeşte cald întotdeauna,
chiar şi pe-acei ce te-au zdrobit.
Că n-ai iubit, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea iubit.

Şi iartă plin de bunătate
tot răul pe nedrept purtat.
Că n-ai iertat, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea iertat.

Din ce-ai văzut să ai credinţă
şi pentru tot ce n-ai văzut.
Că n-ai crezut, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea crezut.
____________________________________________________

**Poezie preluată de pe Resurse Creştine

vineri, 27 noiembrie 2009

Scrisoare...

- de Daniel Chirileanu -

Ce mai este pe-Acasă, Bunul meu Tată?
Mai stau îngerii cu oprelişti de foc la grădină,
Inima Ta la fel de cu jale suspină?
O simţi tot atât de uitată?

Să ştii că şi-n inima mea e târziu,
Lumina la ferestre e bătrână.
Mi-i alergarea oarbă şi străină,
Iar gândul fără Tine e pustiu.

Pe drumul dinspre Casă-a asfinţit,
Mi-e iarnă printre vise fără stele.
Uitările m-au troienit şi ele,
Iar aşteptarea-mi se ascunde-n mit.

Poate la Tine nu-s clepsidrele murind,
La mine însă moare orice clipă.
Mă tem ca-n marea timpului risipă
Să nu mă pomenesc cu dorul inimii pălind.

Îţi scriu, că Te aştept mult mai devreme,
De la un pol la altul mi-e urât.
Sunt chipul Tău în bezne coborât
Şi-ţi scriu aceste semne să Te cheme.
____________________________________________________

**Poezie preluata de pe Resurse Crestine

duminică, 1 noiembrie 2009

Maratonistul

- Chuck si Jenni Borsellino -

Într-o zi, citind în cartea ,,Cum să creşti nişte copii minunaţi” scrisă de Chuck şi Jenni Borsellino, am văzut că printre calităţile pe care ar trebui să le aibe un părinte este şi perseverenţa. A fi părinte nu-i uşor, dar pentru a-ţi duce la bun sfârşit această misiune dată de Domnul, trebuie să ai perseverenţă. Şi nu doar părinţii au nevoie de ea, ci avem nevoie fiecare dintre noi. M-a uimit tare mult exemplul dat de autor, a unui om care, în ciuda faptului că erau piedici, nu a renunţat, ci a mers până la capăt:

"Bill voia să fie un alergător, însă în sensul impropriu al cuvântului, întrucât avea o problemă. În tinereţe suferise o operaţie de anevrism la creier, în urma căreia a rămas paralizat parţial. S-a luptat prima dată să meargă, apoi să facă jogging şi, în cele din urmă, să alerge – dacă o poţi numi alergare.

Bill Broadhurst avea un erou numit Bill Rogers, faimosul maratonist. Într-o zi, Broadhurst a auzit că Bill Rogers avea să vină la Omaho pentru a participa la o cursă ale cărei câstiguri aveau să fie destinate unor scopuri caritabile. Toată viaţa lui, Broadhurst visase să fugă într-o cursă cu eroul lui. Acum, suferinţa lui avea un scop.

Broadhurst voia să facă tot posibilul să ajungă de la vis la realitate. Această cursă îi dădea posibilitatea să-şi îndeplinească ambiţia, să-şi împlinească visul, să-şi umple de sens viaţa.

Ziua cea mare a sosit. Era o dimineaţă ceţoasă de iulie, a anului 1981. La linia de plecare erau 1200 de concurenţi. Cei iuţi erau în faţă, cei mai slabi - în spate, însă Broadhurst parcă visa. În curând avea să stea în faţă cu eroul lui, dacă nu la linia de plecare, peste 9 kilometri, la linia de sosire.

Startul s-a dat dimineaţa, la ora 9:04.

Rogers fugea ca o căprioară, Broadhurst, mai mult ca o raţă. Îşi arunca piciorul stâng, care era ţeapăn, înainte şi pivota pe piciorul drept când acesta atingea pământul. Era evident că plutonul de alergători avea să-l lase în curând în urmă. Ceea ce s-a şi întâmplat. Ceilalţi au dispărut, dar Broadhurst nu s-a lăsat descurajat.

După cum era de aşteptat, Rogers a terminat primul cursa, în 29,5 minute.

Maratoniştii experimentaţi au terminat-o în 35-40 minute.

Cei medii, în jur de 50 de minute.

Cei mediocrii au avut nevoie de aproximativ 70 de minute.

Cei handicapaţi mai alergau înca.

Trecuse o ora şi jumătate de când cursa a început; Broadhurst era încă pe drum. Nu mai fugise pe o distanţă aşa de mare înainte şi lucrul acesta se vedea. Partea stânga îi era amorţită. Avea dureri la fiecare pas, însă suferinţa lui avea un scop. În centrul voinţei lui era speranţa. Bill Broadhurst nu avea de gând să renunţe, să dea înapoi sau să mergă acasă.

10:55: Poliţia a luat barierele de pe marginea drumului. Spectatorii s-au risipit. Evenimentul era deja uitat, nu şi pentru Broadhurst.

În mintea sa avea doar linia de sosire. Pe stradă, oamenii îl tratau cu sarcasm. În timp ce oamenii îi urmăreau alergarea, auzea comentariile puştilor de pe trotuar.

,,Hei, dom’le, au luat-o pe acolo!

Broadhurst se forţa mai departe.

,,Ce s-a întamplat, dom’le? Te-ai ratacit?

Broadhurst se concentra asupra premiului, nu asupra durerii.

,,Renunţă, infirmule! Las-o baltă, şchiopule!

Spună ce-or vrea, Broadhurst avea o misiune.

Bill Broadhurst mai auzise din acestea până atunci. Dar tu? Ai mai auzit lumea comentând?

La şcoală, copilul tău a rămas repetent.

Auzi: ,,Ce fel de părinte eşti?

La serviciu eşti mustrat de şef.

Auzi: ,,Dă-ţi demisia acum, să nu fie prea târziu”.

În oglindă vezi numai ce nu-ţi place.

Auzi: ,,Erai atât de drăgută. Uită-te acum la tine”.

Bill Broadhurst a mers mai departe. Tu ce faci?

Între timp, maşinile au început să umple din nou arterele, însă asta nu l-a descurajat pe Broadhurst. A luat-o pe trotuar, grăbindu-se spre ţintă. Durerea era insuportabilă. Trupul lui spunea să renunţe, însă voinţa spunea: ,,NICIODATĂ”.

Brusc, însă, soarta a devenit mai îngăduitoare cu el. Unii din pietoni mai erau încă adunaţi în cerc în locul unde fusese odată linia de sosire. Ei au început să recunoască situaţia lui Broadhurst. Pe masură ce îşi dădeau seama de ce se întâmplă, au început să-l aplaude pe curajosul luptător. Ei vedeau în hotărârea lui Broadhurst o dorinţă ascunsă, însă nerealizată, din fiecare dintre ei, de a rezista într-o cursă în care vântul bate împotrivă.

Baticurile s-au transformat în ovaţii. Mâinile lor au început să aplaude şi gurile să-l încurajeze: ,,O să reuşeşti! Du-te înainte! Nu renunţa acum!

Înconjurat de noii lui suporteri, Broadhurst era aproape de final. Linia de sosire fusese luată, însă în mintea lui mai avea imaginea ei. Trupul îi era amorţit, însă hotărârea îi era încă puternică.

Apoi, dintr-un mod aproape miraculos, spiritul lui Broadhurst a început să se înalţe când l-a văzut pe eroul lui. Dintr-o alee ieşea un grup de oameni, în centrul cărora se afla Bill Rogers, care se întorcea de la festivităţi şi purta medalia de aur. Drumurile celor doi oameni s-au intersectat.

Elevul şi profesorul au ajuns faţă în faţă.

Broadhurst a leşinat pe linia de sosire în braţele lui Bill Rogers, care a înţeles semnificaţia momentului. El şi-a luat medalia de la gât şi a pus-o în jurul gâtului luptătorului obosit. Rogers a şoptit la urechea lui Broadhurst : ,,Esti eroul acestei curse. Meriţi medalia”.

Bucură-te de viaţă când poţi. Rabdă viaţa când trebuie, astfel încât în toate lucrurile ,,să alergi cu stăruinţă în alergarea care îţi stă înainte”(Evrei 12:1).

Broadhurst nu a venit să câstige o cursă, el a venit să o termine”

Uneori, drumul vieţii pare un maraton al cărui circuit este într-o continuă urcare. Nu mai ai nici o speranţă. Ştii că trebuie să existe o cale de ieşire din acest deşert, dar nu se întrevede nimic la orizont, exact ca în Arizona în timpul lunii august.

Permite-mi acum să-ţi pun încă o dată întrebarea: TU CE FACI?

Oricât de grea ar fi situaţia în care eşti şi din care nu mai vezi scăpare, oricât de greu ar fi drumul pe care mergi, roagă-te lui Dumnezeu să-ţi dea ajutor şi continuă să mergi înainte, fără să te laşi intimidat de piedici şi curse.

PERSEVERENŢA ADUCE BIRUINŢA FINALĂ!
_________________________________________

** Preluat de pe www.resursecrestine.ro

miercuri, 28 octombrie 2009

A fost candva...

- de Costache Ioanid -

A fost cândva... şi c-un fior pe pleoape,

ne-om aminti sub viţă şi smochin.
A fost cândva un nesfârşit de ape...
Şi Duhul Sfânt plutea ca un suspin...

Deodată-n larg a răsunat Cuvântul!
Şi nevăzutul se făcu atom.
Isus umplea cu bogăţii pământul
când făuri ca frate-al Său pe om.

De dragul lui venea ades în luncă
şi tot ce-avea pe-acest pământ i-a dat.
Un singur rod, o singură poruncă,
purta un singur sâmbur de păcat.

Dar într-o zi se auzi-n ţărână:
"Gustaţi din rod şi fiţi ca Dumnezeu!"
Şi omu-a-ntins către păcat o mână,
iar Cel Viclean l-a prins în lanţu-i greu.

A plâns în cer o inimă frăţească.
Dar nu-i putea ascunde-al faptei blam.
Ci trebuia un preţ să se plătească.
Şi fu gonit şi rob Adam.

Nemaiavând nimic să-i aparţie
spre-a se plăti din lanţul Celui Rău,
S-a dat Isus pe Sine însuşi Sie,
căci numai El era deplin al Său.

Astfel din jertfă s-a născut iubirea.
Şi proslăvindu-Şi Fiul pe Calvar,
Cel ce-i mai sus decât nemărginirea,
ne-a dat, prin El, nemărginirea-n dar.

Ne-a îmbrăcat în sclipitoare haină.
Şi-n pasul veşniciilor ce vin,
mereu deplin vom şti oricare taină
şi taine noi vor rămânea deplin.

A fost cândva... vor spune cronici sfinte.
Şi n-or mai fi nici lacrimi, nici nevoi.
De cele vechi nu ne-om aduce-aminte,
când vom străbate veşnic ceruri noi.

Dar ca să ştim ce frângere grozavă,
ce fără margini preţ a dat Isus,
oricât vom fi urcaţi din slavă-n slavă,
al crucii nimb va rămânea mai sus.
_________________________________________

** Poezie preluata de pe www.resursecrestine.ro

sâmbătă, 24 octombrie 2009

Ferice... de tine?

Dacă mai devreme ne-am oprit asupra câtorva versete din Vechiul Testament care vorbesc despre fericire, haideţi să vedem ce spune Noul Testament, în special cuvintele Domnului Isus Hristos:

"Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!
Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!
Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!
Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!
Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!
Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!
Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, care au fost înainte de voi." (Matei 5:3-12)

"Şi El a răspuns: "Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, şi-L păzesc!"" (Luca 11:28)

"Ferice de robii aceia, pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun, că el se va încinge, îi va pune să şadă la masă, şi se va apropia să le slujească.
Fie că vine la a doua strajă din noapte, fie că vine la a treia strajă, ferice de robii aceia, dacă-i va găsi veghind! (Luca 12:37-38)

""Tomo" i-a zis Isus, "pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut."" (Ioan 20:29)

"În toate privinţele v-am dat o pildă, şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi, şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuşi a zis: ,Este mai ferice să dai decât să primeşti."" (Faptele Apostolilor 20:35)

"Încredinţarea pe care o ai, păstrează-o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osândeşte singur în ce găseşte bine." (Romani 14:22)

"Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc." (Iacov 1:12)

"Chiar dacă aveţi de suferit pentru neprihănire, ferice de voi! "N-aveţi nici o teamă de ei, şi nu vă tulburaţi! " (1 Petru 3:14)

"Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi." (1 Petru 4:14)

"Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii, şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!" (Apocalipsa 1:3)

"Şi am auzit un glas din cer, care zicea: "Scrie: Ferice de acum încolo de morţii, care mor în Domnul!" - "Da", zice Duhul; "ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!"" (Apocalipsa 14:13)

"Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!" (Apocalipsa 16:15)

"Apoi mi-a zis: "Scrie: Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!" Apoi mi-a zis: "Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!"" (Apocalipsa 19:9)

"Şi iată, Eu vin curând! - Ferice de cel ce păzeşte cuvintele prorociei din cartea aceasta!" (Apocalipsa 22:7)

"Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în cetate!" (Apocalipsa 22:14)

O problemă pe care noi o avem este aceea de a ne identifica cu aceste "fericiri", o dată pentru că nu toate par atât de "fericite" şi a doua oara pentru că ni se pare destul de greu să ne încadrăm în condiţiile impuse intrării noastre în sfera celor care au "dreptul" la fericire.

Totuşi, nu noi suntem cei care ne câştigăm dreptul, ci este harul lui Dumnezeu pentru noi, este lucrarea Duhului Sfânt din vieţile noastre, atâta vreme cât ne lăsăm prelucrati de Creatorul nostru, aşa cum lutul este prelucrat de olar pentru a deveni un vas frumos şi de folos celui ce l-a făcut sau altora.

Prelucrarea implică de multe ori durere, dar, cum spunea Pavel: "Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi." (Romani 8:18)

Slava pământească poate părea tentantă - un nume, putere, respect, bogătie... şi lista ar putea continua, dar toate sunt nimic în comparaţie cu slava care va veni.

Tu pentru care slavă lupţi şi suferi? Eşti fericit după standardele lumii sau după cele ale lui Dumnezeu?

Tu decizi dacă este sau nu ferice de tine!

vineri, 23 octombrie 2009

Ferice...

După standardele lumii de acum, este fericit acela care ARE - bani, posesiuni, putere, sănătate, familie, studii superioare, un job "tare" etc. Dar dacă citim Cuvântul lui Dumnezeu, standardele Lui se ridică mai sus decât "a avea" lucruri efemere. Haideţi să vedem câteva versete care ne vorbesc despre fericire:

"Ferice de omul pe care-l ceartă Dumnezeu! Nu nesocoti mustrarea Celui Atotputernic."

"Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori!" (Psalmul 1:1)

"Ferice de cel cu fărădelegea iertată, şi de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul, căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea, şi în duhul căruia nu este viclenie!" (Psalmul 32:1-2)

Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul! Ferice de poporul, pe care Şi-l alege El de moştenire!" (Psalmul 33:12)

Ferice de omul, care îşi pune încrederea în Domnul, şi care nu se îndreaptă spre cei trufaşi şi mincinoşi!” (Psalmul 40:4)

Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea.” (Psalmul 84:5)

“Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el!” (Proverbe 20:7)

"Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El!” (Isaia 30:18)

Acestea sunt câteva dintre versetele din Vechiul Testament care vorbesc despre fericire, văzută din prisma oamenilor lui Dumnezeu, inspiraţi de Duhul Sfânt. Haideţi să luăm aminte la ceea ce este scris şi să ne verificăm "dioptriile" spirituale. Şi să nu uităm că e ferice nu de cei care AU, ci de cei care SUNT - care sunt copii ai Dătătorului fericirii.

joi, 22 octombrie 2009

Traian Dorz - O, câte binecuvântări...



O, câte binecuvântări eu am avut în viaţă,
dar ce puţin le-am înţeles când le-am avut în faţă.

Am fost cu oameni minunaţi, cum n-a mai fost altcine,
dar parc-am fost un orb şi-un mut când ei au fost cu mine.

Prilejuri am avut s-aud aşa cereşti cuvinte,
dar parc-am fost un surd atunci şi n-am luat aminte.

Şi zile, ca din cer, mi-au fost atâtea-n viaţă date,
dar eu, ca un nesocotit, mi le-am pierdut pe toate.

O, dac-aş fi ştiut ce rare sunt sufletele sfinte,
când le-am avut, cum aş fi strâns în mine-a' lor cuvinte.

De-aş fi ştiut cum nu mai vin frumoasele clipite,
cum m-aş fi apropiat de-adânc de vieţile sfinţite.

Şi de ştiam ce aur sunt prilejurile rare,
cum mi-aş fi dat tot ce-am avut, să-l prind pe fiecare.

Dar oamenii cereşti s-au dus, şi parcă pe vecie;
cu cât întrebi mai mult de ei, tot mai puţin se ştie.

Prilejurile s-au rărit ca aurul în lume,
aşa puţini ştiu spre Hristos cu adevărat să-ndrume.

Se va lăsa-n curând aşa o noapte-nspăimântată,
că nimeni nu va mai afla cărarea cea curată.

Şi mulţi vor plânge cum n-au plâns în nici o nebunie,
când vor vedea că ce-au pierdut va fi pe veşnicie.
____________________________________________

**Poezia este recitată de Traian Dorz şi se poate descărca în format mp3 de pe www.resursecrestine.ro secţiunea "Poezii recitate", albumul "Opere nemuritoare-1"

joi, 15 octombrie 2009

Departe-ntotdeauna

- de Traian Dorz -

Departe-ntotdeauna mi s-a părut ca sunt
de starea Ta divină, de locul Tău preasfânt;
şi-ntr-una să m-apropii de Tine Ţi-am cerut,
mai lângă Tine, Doamne, mai lânga Tine-am vrut.

Prea-ncet întotdeauna mi s-a părut că merg
şi-am vrut să am putere mai tare să alerg;
s-ajung cândva cu Tine, nedespărţit să stau,
mai lângă Tine, Doamne, mai lângă Tine vreau.

Prea slab întotdeauna, Isuse, m-am simţit
şi-am vrut să fiu puternic, viteaz şi neclintit,
prin orişice ispite, prin tot ce m-a durut,
mai lângă Tine, Doamne, mai lângă Tine-am vrut.

Departe-mi pari şi-acuma şi drumu-mi pare lung,
aş vrea cât mai degrabă la sânul Tău s-ajung;
ajută-mi, fără teamă, să pot la sân să-Ţi stau,
mai lângă Tine, Doamne, mai lângă Tine vreau!
______________________________________

**Poezie preluată de pe www.resursecrestine.ro

miercuri, 14 octombrie 2009

"Online" şi "Available"

Daca nu ai pe nimeni aproape, cu care sa poti vorbi despre problemele si suferinta ta, vorbeste totusi cu Cel care este mereu prezent si mereu disponibil.

Daca simti ca te prabusesti si nu ai pe nimeni care sa te tina, sprijineste-te cu incredere pe Dumnezeul cel Atotputernic. Bratele Lui nu sunt prea scurte ca sa poata ajunge la tine, nici prea slabe ca sa te poata tinea.

Daca problemele, suferintele sau necazurile te coplesesc, incredinteaza-I viata si viitorul tau lui Dumnezeu. Nici o problema nu este prea mica pentru El ca sa Il intereseze, nici prea mare ca sa-i faca faţă.

Vino cu toata smerenia si sinceritatea inaintea Lui, la picioarele Sale si vei gasi odihna pentru sufletul tau.

duminică, 11 octombrie 2009

Vreau să iert

Conflictele apar la fiecare pas: pe strada, in autobus, in trafic, la lucru, acasa... peste tot. Interesant este ca principalele conflicte sau neintelegeri apar cu persoanele apropiate, cele cu care petrecem cel mai mult timp. Si tot acelea par sa se aplaneze cel mai greu.

Te-a calcat cineva pe picior in autobus, a uitat ca trebuie sa porneasca la verde soferul din fata ta, ai impresia ca esti omul invizibil cand iti vine randul la magazin... Da, toate astea pot sa-ti creeze o stare de agitatie si sa scoata la iveala parti mai putin frumoase ale caracterului tau, in functie si de starea de spirit in care te gasesti. Dar le uiti repede, mergi mai departe si dupa cateva minute, ore, in ziua urmatoare, nici nu-ti mai amintesti ca s-au intamplat.

Si, totusi... cand cineva din famile sau dintre prietenii apropiati spune sau face un lucru care ne displace, ne trateaza intr-un mod care nu ne cade bine, tandara pare sa sare mai repede, mai sus si mai periculos de departe. Apar sentimente de frustrare, dezamagire, se instaleaza amaraciunea... De ce se intampla asta? Ajungem dezamagiti pe altii, pentru ca au putut sa ne spuna/faca asa ceva, dezamagiti pe noi insine ca am putut sa raspundem... pe masura. Si, spre deosebire de necunoscutii de pe strada, uitam sa le acordam prezumtia de nevinovatie... sau poate sa-i scuzam pentru comportamentul avut, sau... sa iertam pur si simplu.

"Simplu?" Se poate sa fie chiar simplu a ierta?

Am invata un lucru intr-o tabara (pe care-l stiam dinainte, dar mai mult teoretic). Am invatat ca iertarea este o alegere. Nu tine de ceea ce simt, daca sunt dezamagita sau nu, daca mi-a gresit mult sau putin. Ceea ce conteaza este daca VREAU sa iert. Poate nu simt sa iert. Poate ma doare inca... Dar am invatat sa spun: Doamne, aleg sa iert! Am vrut sa iert. Am putut sa iert. Si ce a urmat? A urmat vindecarea propriei mele fiinte, care inainte era cuprinsa de amaraciune, de ranchiuna, de amintirea celor intamplate. Inainte m-am oprit si n-am mai vrut sa cant "Cat de bine ma simt cu alesii Domnului, poporul minunat"... Dupa, abia asteptam sa imbratisez persoana care inainte ma suparase. Am ramas eu insami uimita de ceea ce a facut Dumnezeu in inima mea. Da, in inima MEA! Pentru ca inima mea avea nevoie de transformare, pentru ca eu insami aveam nevoie de iertarea Dumnezeului meu si de vindecare.

Ma intorc la intrebarea de mai sus: de ce intram in conflict cu cei dragi noua, mai des decat cu altii? Si de ce pare mai greu a ierta si a uita? Si cand zic "a uita" nu ma refer la amnezie totala sau partiala, ci la a nu retrezi amaraciunea si frustrarea, cand gandul ne va purta la cele intamplate.

Mi-a fost dat sa realizez cateva lucruri in ultima vreme (ma gandesc ca intelegeti de ce spun ca "mi-a fost dat"). Atunci cand cunosti pe cineva si te lasi cunoscut de acea persoana, cand petreci mai mult timp cu el sau ea (fie ca e vorba de cei din familie, de prieteni sau de colegii de serviciu/scoala), apare vulnerabilitatea. Cand stai de vorba cu un oarecare, poti sa pui o masca, poti sa pozezi amabilitatea. Dar cand exista apropierea, cei de langa tine ajung sa te cunoasca si in momentele bune, si in cele mai putin bune, si in zilele senine, si in cele in care tuna si fulgera; si, desi nu este om care sa te cunoasca in totalitate (nici chiar tu insuti nu poti pretinde asta), vei fi cunoscut si in partile bune, si in cele mai putin bune ale caracterului tau. Si, desigur, acelasi lucru vor "pati" si ceilalti, vor ajunge a fi cunoscuti de tine din ce in ce mai mult. Din aceasta cauza, in momentele de suparare pot sa apara replici precum "tu intotdeauna te porti asa", chiar daca acel "intotdeauna" nu-si are locul in propozitie. Unul Singur este absolut, neschimbat si vesnic! Dar observatia de mai sus, scapata printre dinti, poate sa raneasca sufletul celui cu care stai de vorba.

Ceea ce uitam adeseori, atunci cand ni se pare ca ni s-a gresit, este ca nu ar trebui sa fim unii IMPOTRIVA celorlalti, ci unii PENTRU altii; sa nu lucram spre daramare, ci spre zidire! Si atat de des uitam indemnul lui Pavel adresat celor din Filipi, de a cauta folosul celorlalti, nu doar folosul nostru, de a ne gandi si la celalalt, nu doar la noi insine... si insusi indemnul Domnului nostru Isus Hristos, de a iubi pe aproapele nostru ca pe noi insine.

"Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora." (Filipeni 2:3-4)

Poate parea ciudata urmatoarea afirmatie (si puteti sa ma contraziceti, daca vi se pare incorecta): eu cred ca este normal sa apara conflicte sau neintelegeri intre noi si cei apropiati noua. De ce cred asta? Tocmai din motivele pe care le-am spus mai sus: pentru ca ne cunoastem si in cele bune, si in cele rele; pentru ca atunci cand cineva iti este apropiat, inima ta altfel se deschide fata de acea persoana si apare vulnerabilitatea; si aceasta poate fi "periculoasa", pentru ca deschide si celorlalti poarta spre inima noastra. Dar as spune ca este "periculos de frumoasa", atunci cand este vorba de oameni care merita increderea si pe a caror integritate si dragoste te poti baza.

Indemnul si incurajarea mea, atat pentru mine cat si pentru tine, este sa iertam pe necunoscuti... si sa iertam din toata inima pe cei care ne sunt apropiati. Ne vom elibera pe noi insine si vom deschide astfel drumul impacarii si comuniunii, al zidirii si al lucrarii impreuna.

Iar cel mai bun exemplu Il avem de la Cel care este Dragoste si care S-a dat pe Sine Insusi, pentru ca noi sa putem fi impacati cu Creatorul.

"şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri [...] Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre" (Matei 6:12, 14-15)

Doamne, ajuta-ne!

sâmbătă, 10 octombrie 2009

Urare pentru T&I

E ziua minunată,
Când mâna pentru totdeauna v-aţi întins,
Iubirea declarată
Uniţi să vă păstreze,-ntotdeauna de ne-nvins.

Curată părtăşie
Să fie în căminul vostru-n orice ceas;
A Lui Împărăţie
În voi să locuiasca şi la fiecare pas
Doar cu Isus să fiţi
Şi să rămâneţi pân' la ultimul popas!

miercuri, 7 octombrie 2009

Pe vremea când umblam pe jos...

- autor necunoscut -

Pe vremea când umblam pe jos,
Cărând la plase de-aţă tare,
Stăteam la cozi pentru mâncare:
Dar trăiam şi bine, şi frumos,
Pe vremea când umblam pe jos...
Şi serile, târziu, la stele,
Visam la alte lumi stinghere...
Cântam mai mult, cântam duios,
Munceam din plin , munceam voios
Şi-aveam şi timp de toate cele..
Pe vremea când umblam pe jos!

Pe vremea când tăiam butuci,
Să ne-ncălzim, să facem cina
Şi căram apă cu găleata,
Nu cumpăram nimic de gata.
Pe vremea aia, nu de mult,
Ştiam să mânuiesc şi sapa,
Şi îl citeam şi pe Shakespeare...
Cum de-aveam timp? Acu mă mir,
Dar pe vremea când umblam pe jos
Totul mi se părea frumos...
Şi n-aveam timp de tânguit...
Cum fac acu` de când m-am pricopsit!

Pe vremea când purtam şoşoni
Şi reparam la pantofi talpa,
Lumea ştia stânga de dreapta...
Cârpeam ciorapii la călcâie
Şi n-aveam crize de mândrie...
Nu se-ntâmpla să auzim
Că vre-unul n-are self esteem?!
Bătrânii nu mureau stingheri.
Şi pentru câini erau hingheri!
Pe vremea când purtam galoşi,
Aveam respect pentru strămoşi!

Şi ce-amintiri mi-au mai rămas,
Din vremea când stăteam la bus...
Pe vremea când mergeam pe jos,
Toamna aveam cartofi de scos,
Şi ne ducea pe toţi cu şcoala,
Şi nu-l lua pe unu boala!
Şi când ziceai că mergi afară,
Nu era vorba de-un banchet
Cu frigărui, turte, şerbet...
Era-n ogradă un loc "măreţ",
Între coteţe, un alt coteţ...
Nu parfumat şi deodorat,
Sau primenit şi asortat...

Aveam caracterul mai frumos,
Pe vremea când mergeam pe jos...
Şi nu eram aşa de disperaţi,
Că nu suntem bine îmbrăcaţi...
Cu anii, chiar mai mult de doi...
Ziceam că hainele sunt noi.
Copiii ne salutau frumos,
Pe vremea când umblam pe jos;
Şi nu părea deloc pe dos
Ca băieţii să dea şapca jos;
Sau să se scoale în picioare
Şi să dea locul! Era o onoare!

Acu, însă, ne-am pricopsit,
Cum nici nu-i bine de vorbit!
Şi ce concept total pe dos
E ăla să umblăm pe jos?!
Înţepeniţi şi ruginiţi,
Încovoiaţi şi pricăjiţi,
Slujim la domni fără suflare;
Şi construim mereu hambare...
_ _ _ _ _ _ _ _ _
Azi mi-a rămas un gând frumos...
Pe vremea când mergeam pe jos,
Eram la timp la adunare!
_________________________________________

** Poezie preluata de pe www.resursecrestine.ro