frânturi de gând...

- de George Cornici - Când vă iertaţi, când vă-mpăcaţi, Ştergeţi din gândire faptul Şi vă zâmbiţi, vă-mbrăţişaţi Şi ţineţi cu stricteţe pactul. Apoi plecaţiv-amândoi S-aduceţi Tatălui osana, C-aşa se şade la eroi: Să-l biruiască pe Satana. Uniţi-vă în cânt, voioşi C-aţi depăşit o stare gravă, Veţi fi mai buni, mai serioşi, Veţi arunca tot ce e pleavă, Veţi fi exemplu pentru mulţi De trai pios, de viaţă pură, C-aşa se cere la adulţi: S-aplice tot ce e-n Scripură. Ce-a fost, a fost – acum să fie Doar linişte şi bucurii, Să fiţi o bună mărturie Şi azi, şi-n fiecare zi. Iar crunta voastră frământare Va fi-ngropată şi veţi şti Că doar cucernica purtare Creează sfinte armonii, Veţi ştii s-apreciaţi intens Lucrarea jertfei salvatoare, Când Fiul a iertat imens Şi-a dat o pildă grăitoare, Fără rezerve El iertă Pe cei ce-L torturau cumplit. Iertarea-i leac ce înfăşoară Şi-alină sufletul trudit. Uitaţi trecutul cel urât, Uitaţi acele fapte rele. Să n-aveţi duhul mohorât, S-aveţi privirea către st...

Conflictele apar la fiecare pas: pe strada, in autobus, in trafic, la lucru, acasa... peste tot. Interesant este ca principalele conflicte sau neintelegeri apar cu persoanele apropiate, cele cu care petrecem cel mai mult timp. Si tot acelea par sa se aplaneze cel mai greu. Te-a calcat cineva pe picior in autobus, a uitat ca trebuie sa porneasca la verde soferul din fata ta, ai impresia ca esti omul invizibil cand iti vine randul la magazin... Da, toate astea pot sa-ti creeze o stare de agitatie si sa scoata la iveala parti mai putin frumoase ale caracterului tau, in functie si de starea de spirit in care te gasesti. Dar le uiti repede, mergi mai departe si dupa cateva minute, ore, in ziua urmatoare, nici nu-ti mai amintesti ca s-au intamplat. Si, totusi... cand cineva din famile sau dintre prietenii apropiati spune sau face un lucru care ne displace, ne trateaza intr-un mod care nu ne cade bine, tandara pare sa sare mai repede, mai sus si mai periculos de departe. Apar sentimente de fr...

- de Sue Kidd - Spitalul era neobişnuit de tăcut în acea seară mohorâtă de ianuarie. Parcă era calmul ce precede o furtună. Eu mă aflam în cabinetul asistentelor de la etajul şapte şi mă uitam la ceas. Era ora 21:00. Mi-am pus stetoscopul şi m-am îndreptat spre salonul 721, ultimul de pe palier. În salonul acela se afla un pacient nou, dl. Williams. Era un bărbat singur şi care nu vorbea despre familia lui. Când am intrat în salon, dl. Williams a privit spre uşă plin de speranţă, dar a lăsat privirea în jos, văzând ca era doar asistenta. I-am pus stetoscopul pe piept şi am ascultat. Puternic, lent, ritmat... Exact ce voiam să aud. Aproape că nici nu se vedea că pacientul suferise un atac de cord, în urmă cu câteva ore. Mă privi de pe patul său alb şi îngăimă: - N-aţi putea să... Ezită, iar ochii lui se umplură de lacrimi. Mai devreme încercase să-mi ceară ceva, dar se răzgandise. I-am atins mana, aşteptând . El îşi şterse o lacrimă de pe obraz. - Aţi pute...