Exist-un prea târziu...
E prea târziu al casei prag
Să-l treci la-nmormântare,
Te-am așteptat cu-atâta drag
Pe paturi de spitale.
O vorbă dacă îmi ziceai,
Ce dulce mângâiere!
Dar azi degeaba flori îmi dai,
Privirea-mi nu le cere.
E prea târziu ca mâna mea
S-o ții cu-nduioșare,
Azi mângâierea ta n-o simt,
Nimic nu mă mai doare.
E prea târziu când haina morții
Am îmbrăcat-o rece.
E prea târziu să mă săruți
După ce viața trece.
Exist-un prea târziu, să știi,
Chiar când mai ești în viață:
E-acel regret pe care-l simți
Când moartea-ți stă în față.
Dar nu a ta, ci moartea celui
Ce spui că ți-e drag ție,
Dar prea adesea l-ai uitat
În vremi de veselie.
Când ușa lui o deschideau
Doar vântul și furtuna,
Tu ai privit și ai plecat,
Nici vorbă să-ntinzi mâna.
Când fără grai el te-a chemat
Și-i întâlneai privirea,
Parcă mai mult l-ai evitat
Și-ai căutat ieșirea.
Te doare azi? Te simți mustrat?
E Domnul care-ți spune:
Când ai slujit la ne-nsemnați,
Tu M-ai slujit pe Mine.
Dar dacă Mie azi nu-Mi dai
Nici fir'mituri uscate,
Comori tu vrei să ai în Rai?
Dar cui să-i fie date?
Iar dacă vrei s-auzi cândva:
"O, vino, moștenește!"
Ia seama azi în preajma ta,
Ascultă și privește.
Ți-am dat o pâine, ca s-o-mparți
Cu-acela care n-are.
Și Pâinea cea din Cer ți-am dat,
S-aducă alinare.
Te-am mângâiat când te-a durut
Și datu-ți-am putere.
Fii astăzi lângă cel căzut
Și-oferă mângâiere.
Și bucurii prin Duhul Sfânt
Ți-am dăruit pe cale,
Ca să-ntărești cu-al Meu Cuvânt
Pe cei ce sunt în vale.
Te-am ridicat, te-am sprijinit
Și-n greu am fost cu tine.
Tu amintește-ți de acei
Ce-s astăzi în suspine.
Și viață veșnică ți-am dat,
Primind în dar iertare.
Deci, robul Meu, cu-avânt sporit
Vestește-a Mea salvare.
Căci tot ce-ți dau pe-acest pământ
Și-a slavei bogăție,
Îți dau ca tu să-mparți smerit,
Să dai cu bucurie.
Și plată pe acest pământ
Să nu aștepți vreodată.
De spini a fost coroana Mea,
Batjocura, răsplată.
Dar dacă strângi cu Mine-acum
Comori în veșnicie,
Vei moșteni cu Mine-n veci
Eterna bogăție.
***
Există câte-un "prea târziu"
Din când în când în viață,
Dar dacă încă mai ești viu,
Azi Domnu-ți dă povață.
Să iei aminte, dragul meu,
Cum îți urmezi cărarea,
Să poți la urmă să te bucuri,
Când vei sfâși-alergarea.
Căci va mai fi un "prea târziu"
În Ceasul Judecății,
Când față-n față-L vei vedea
Pe Regele vieții.
Să fie pentru tine-atunci
O zi a bucuriei,
Din mâna Lui tu să primești
Cununa veșniciei.
Să-l treci la-nmormântare,
Te-am așteptat cu-atâta drag
Pe paturi de spitale.
O vorbă dacă îmi ziceai,
Ce dulce mângâiere!
Dar azi degeaba flori îmi dai,
Privirea-mi nu le cere.
E prea târziu ca mâna mea
S-o ții cu-nduioșare,
Azi mângâierea ta n-o simt,
Nimic nu mă mai doare.
E prea târziu când haina morții
Am îmbrăcat-o rece.
E prea târziu să mă săruți
După ce viața trece.
Exist-un prea târziu, să știi,
Chiar când mai ești în viață:
E-acel regret pe care-l simți
Când moartea-ți stă în față.
Dar nu a ta, ci moartea celui
Ce spui că ți-e drag ție,
Dar prea adesea l-ai uitat
În vremi de veselie.
Când ușa lui o deschideau
Doar vântul și furtuna,
Tu ai privit și ai plecat,
Nici vorbă să-ntinzi mâna.
Când fără grai el te-a chemat
Și-i întâlneai privirea,
Parcă mai mult l-ai evitat
Și-ai căutat ieșirea.
Te doare azi? Te simți mustrat?
E Domnul care-ți spune:
Când ai slujit la ne-nsemnați,
Tu M-ai slujit pe Mine.
Dar dacă Mie azi nu-Mi dai
Nici fir'mituri uscate,
Comori tu vrei să ai în Rai?
Dar cui să-i fie date?
Iar dacă vrei s-auzi cândva:
"O, vino, moștenește!"
Ia seama azi în preajma ta,
Ascultă și privește.
Ți-am dat o pâine, ca s-o-mparți
Cu-acela care n-are.
Și Pâinea cea din Cer ți-am dat,
S-aducă alinare.
Te-am mângâiat când te-a durut
Și datu-ți-am putere.
Fii astăzi lângă cel căzut
Și-oferă mângâiere.
Și bucurii prin Duhul Sfânt
Ți-am dăruit pe cale,
Ca să-ntărești cu-al Meu Cuvânt
Pe cei ce sunt în vale.
Te-am ridicat, te-am sprijinit
Și-n greu am fost cu tine.
Tu amintește-ți de acei
Ce-s astăzi în suspine.
Și viață veșnică ți-am dat,
Primind în dar iertare.
Deci, robul Meu, cu-avânt sporit
Vestește-a Mea salvare.
Căci tot ce-ți dau pe-acest pământ
Și-a slavei bogăție,
Îți dau ca tu să-mparți smerit,
Să dai cu bucurie.
Și plată pe acest pământ
Să nu aștepți vreodată.
De spini a fost coroana Mea,
Batjocura, răsplată.
Dar dacă strângi cu Mine-acum
Comori în veșnicie,
Vei moșteni cu Mine-n veci
Eterna bogăție.
***
Există câte-un "prea târziu"
Din când în când în viață,
Dar dacă încă mai ești viu,
Azi Domnu-ți dă povață.
Să iei aminte, dragul meu,
Cum îți urmezi cărarea,
Să poți la urmă să te bucuri,
Când vei sfâși-alergarea.
Căci va mai fi un "prea târziu"
În Ceasul Judecății,
Când față-n față-L vei vedea
Pe Regele vieții.
Să fie pentru tine-atunci
O zi a bucuriei,
Din mâna Lui tu să primești
Cununa veșniciei.
Comentarii