Fac legământ

Cu ochii mei fac legământ,
În faţa Ta, Părinte,
Să nu privesc decât ce-i sfânt,
Trăind doar dup-al Tău Cuvânt
De astăzi înainte.

Fac legământ cu gura mea,
Cu buzele-amândouă,
Să nu vorbesc orice cu ea,
Ci să vestesc iertarea Ta,
Trăind o viaţă noua.

Cu mâinile dac-am lucrat
Uneori cu strâmbătate,
Mă iarta, Doamne, înc-odat',
Căci Ţi le-aduc dar ridicat.
Primeşte-le-n dreptate.

Umblarea mea şi paşii mei
Îi numără Tu, Tată,
De-ar fi să merg pe rele căi,
De-ar fi să calc şi strâmb cu ei,
Opreşte-mă îndată.

Iar inima-mi e,-n faţa Ta,
O carte-n veci deschisă,
De când, pe dealul Golgota,
Cu milă ai privit la ea.
Şi azi cu sânge-i scrisă.

Şi-orice-nainte mi-ar fi pus,
Să mă oprească-n cale,
Cu tot ce sunt, alerg supus,
Ca să ajung la Tine sus,
De-aici de jos din vale.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pentru nimic în lume...

Ajuns-aţi la ţintă?

Lipeşte-mi, Doamne, sufletul...