Messina
- de Costache Ioanid -
Era-n 1908.
Pe străzile oraşului Messina,
În pragul de Crăciun, o spaimă grea
Gonea din inimi pacea şi lumina.
Căci toţi ştiau de-acum că un poet
Semnase,-ntr-o revistă de-nfruntare,
Un violent şi îndrăzneţ pamflet,
Zvârlind noroi în marea sărbătoare.
"O, Pruncule" scrisese pamfletarul,
"Nu Ţi-e de-ajuns, mileniu cu mileniu,
Să fii numit, deşi născut în staul,
Ca omul cel mai sfânt şi mai de geniu?
Dar, dacă Tu eşti Dumnezeu Preasfântul,
Ei, haide, dă-ne mâine o dovada:
Eşti Creator? Cutremură-Ţi pământul.
Messina, mâine, zid cu zid să cadă"
Citind această hulă temerara,
Simţiră mulţi un spin în conştiinţă.
Dar, vai, n-au plâns cu inimă amară
Şi n-au postit cu teamă şi căinţă.
Şi,-a doua zi, pe când, în zvon de cupe,
În amăgirea furiei de viaţă,
Messina parcă se grăbea să uite
Acea-nfruntare oarba şi semeaţă,
Deodată norii grei se-ngrămădiră,
Înfioraţi de scânteieri ciudate
Şi, ca-ntr-un dans nebun de hetairă,
Se zgudui sfruntarnica cetate.
Statui, zidiri, sub tainice impulsii,
Se legănară-n strania lumină
Şi,-n câteva secunde de convulsii,
Cetatea-ntreagă se făcu ruină.
Manifestat de spaimă, Nepătrunsul
Se afirmă ca lege şi putere.
Cei ce-au cerut, au şi primit raspunsul,
Făr-echivoc şi fără-ntârziere.
Şi,-n timp ce lumea scotocea prin pietre,
Scoţând cu groază trupuri sângerate,
În timp ce hoţi scăpaţi din cabarete,
Stăteau la pânda, pe sub bolţi surpate,
Un om îşi tot rupea îmbrăcămintea,
Bolborosind cuvinte ne-nţelese:
Era poetul ce-şi pierduse mintea,
Sărmana minte cei mai rămăsese.
_____________________________________
Poezie preluată de pe www.resursecrestine.ro
Era-n 1908.
Pe străzile oraşului Messina,
În pragul de Crăciun, o spaimă grea
Gonea din inimi pacea şi lumina.
Căci toţi ştiau de-acum că un poet
Semnase,-ntr-o revistă de-nfruntare,
Un violent şi îndrăzneţ pamflet,
Zvârlind noroi în marea sărbătoare.
"O, Pruncule" scrisese pamfletarul,
"Nu Ţi-e de-ajuns, mileniu cu mileniu,
Să fii numit, deşi născut în staul,
Ca omul cel mai sfânt şi mai de geniu?
Dar, dacă Tu eşti Dumnezeu Preasfântul,
Ei, haide, dă-ne mâine o dovada:
Eşti Creator? Cutremură-Ţi pământul.
Messina, mâine, zid cu zid să cadă"
Citind această hulă temerara,
Simţiră mulţi un spin în conştiinţă.
Dar, vai, n-au plâns cu inimă amară
Şi n-au postit cu teamă şi căinţă.
Şi,-a doua zi, pe când, în zvon de cupe,
În amăgirea furiei de viaţă,
Messina parcă se grăbea să uite
Acea-nfruntare oarba şi semeaţă,
Deodată norii grei se-ngrămădiră,
Înfioraţi de scânteieri ciudate
Şi, ca-ntr-un dans nebun de hetairă,
Se zgudui sfruntarnica cetate.
Statui, zidiri, sub tainice impulsii,
Se legănară-n strania lumină
Şi,-n câteva secunde de convulsii,
Cetatea-ntreagă se făcu ruină.
Manifestat de spaimă, Nepătrunsul
Se afirmă ca lege şi putere.
Cei ce-au cerut, au şi primit raspunsul,
Făr-echivoc şi fără-ntârziere.
Şi,-n timp ce lumea scotocea prin pietre,
Scoţând cu groază trupuri sângerate,
În timp ce hoţi scăpaţi din cabarete,
Stăteau la pânda, pe sub bolţi surpate,
Un om îşi tot rupea îmbrăcămintea,
Bolborosind cuvinte ne-nţelese:
Era poetul ce-şi pierduse mintea,
Sărmana minte cei mai rămăsese.
_____________________________________
Poezie preluată de pe www.resursecrestine.ro
Comentarii