Maratonistul
- Chuck si Jenni Borsellino -
Într-o zi, citind în cartea ,,Cum să creşti nişte copii minunaţi” scrisă de Chuck şi Jenni Borsellino, am văzut că printre calităţile pe care ar trebui să le aibe un părinte este şi perseverenţa. A fi părinte nu-i uşor, dar pentru a-ţi duce la bun sfârşit această misiune dată de Domnul, trebuie să ai perseverenţă. Şi nu doar părinţii au nevoie de ea, ci avem nevoie fiecare dintre noi. M-a uimit tare mult exemplul dat de autor, a unui om care, în ciuda faptului că erau piedici, nu a renunţat, ci a mers până la capăt:
"Bill voia să fie un alergător, însă în sensul impropriu al cuvântului, întrucât avea o problemă. În tinereţe suferise o operaţie de anevrism la creier, în urma căreia a rămas paralizat parţial. S-a luptat prima dată să meargă, apoi să facă jogging şi, în cele din urmă, să alerge – dacă o poţi numi alergare.
Bill Broadhurst avea un erou numit Bill Rogers, faimosul maratonist. Într-o zi, Broadhurst a auzit că Bill Rogers avea să vină la Omaho pentru a participa la o cursă ale cărei câstiguri aveau să fie destinate unor scopuri caritabile. Toată viaţa lui, Broadhurst visase să fugă într-o cursă cu eroul lui. Acum, suferinţa lui avea un scop.
Broadhurst voia să facă tot posibilul să ajungă de la vis la realitate. Această cursă îi dădea posibilitatea să-şi îndeplinească ambiţia, să-şi împlinească visul, să-şi umple de sens viaţa.
Ziua cea mare a sosit. Era o dimineaţă ceţoasă de iulie, a anului 1981. La linia de plecare erau 1200 de concurenţi. Cei iuţi erau în faţă, cei mai slabi - în spate, însă Broadhurst parcă visa. În curând avea să stea în faţă cu eroul lui, dacă nu la linia de plecare, peste 9 kilometri, la linia de sosire.
Startul s-a dat dimineaţa, la ora 9:04.
Rogers fugea ca o căprioară, Broadhurst, mai mult ca o raţă. Îşi arunca piciorul stâng, care era ţeapăn, înainte şi pivota pe piciorul drept când acesta atingea pământul. Era evident că plutonul de alergători avea să-l lase în curând în urmă. Ceea ce s-a şi întâmplat. Ceilalţi au dispărut, dar Broadhurst nu s-a lăsat descurajat.
După cum era de aşteptat, Rogers a terminat primul cursa, în 29,5 minute.
Maratoniştii experimentaţi au terminat-o în 35-40 minute.
Cei medii, în jur de 50 de minute.
Cei mediocrii au avut nevoie de aproximativ 70 de minute.
Cei handicapaţi mai alergau înca.
Trecuse o ora şi jumătate de când cursa a început; Broadhurst era încă pe drum. Nu mai fugise pe o distanţă aşa de mare înainte şi lucrul acesta se vedea. Partea stânga îi era amorţită. Avea dureri la fiecare pas, însă suferinţa lui avea un scop. În centrul voinţei lui era speranţa. Bill Broadhurst nu avea de gând să renunţe, să dea înapoi sau să mergă acasă.
10:55: Poliţia a luat barierele de pe marginea drumului. Spectatorii s-au risipit. Evenimentul era deja uitat, nu şi pentru Broadhurst.
În mintea sa avea doar linia de sosire. Pe stradă, oamenii îl tratau cu sarcasm. În timp ce oamenii îi urmăreau alergarea, auzea comentariile puştilor de pe trotuar.
,,Hei, dom’le, au luat-o pe acolo!”
Broadhurst se forţa mai departe.
,,Ce s-a întamplat, dom’le? Te-ai ratacit?”
Broadhurst se concentra asupra premiului, nu asupra durerii.
,,Renunţă, infirmule! Las-o baltă, şchiopule!”
Spună ce-or vrea, Broadhurst avea o misiune.
Bill Broadhurst mai auzise din acestea până atunci. Dar tu? Ai mai auzit lumea comentând?
La şcoală, copilul tău a rămas repetent.
Auzi: ,,Ce fel de părinte eşti?”
La serviciu eşti mustrat de şef.
Auzi: ,,Dă-ţi demisia acum, să nu fie prea târziu”.
În oglindă vezi numai ce nu-ţi place.
Auzi: ,,Erai atât de drăgută. Uită-te acum la tine”.
Bill Broadhurst a mers mai departe. Tu ce faci?
Între timp, maşinile au început să umple din nou arterele, însă asta nu l-a descurajat pe Broadhurst. A luat-o pe trotuar, grăbindu-se spre ţintă. Durerea era insuportabilă. Trupul lui spunea să renunţe, însă voinţa spunea: ,,NICIODATĂ”.
Brusc, însă, soarta a devenit mai îngăduitoare cu el. Unii din pietoni mai erau încă adunaţi în cerc în locul unde fusese odată linia de sosire. Ei au început să recunoască situaţia lui Broadhurst. Pe masură ce îşi dădeau seama de ce se întâmplă, au început să-l aplaude pe curajosul luptător. Ei vedeau în hotărârea lui Broadhurst o dorinţă ascunsă, însă nerealizată, din fiecare dintre ei, de a rezista într-o cursă în care vântul bate împotrivă.
Baticurile s-au transformat în ovaţii. Mâinile lor au început să aplaude şi gurile să-l încurajeze: ,,O să reuşeşti! Du-te înainte! Nu renunţa acum!”
Înconjurat de noii lui suporteri, Broadhurst era aproape de final. Linia de sosire fusese luată, însă în mintea lui mai avea imaginea ei. Trupul îi era amorţit, însă hotărârea îi era încă puternică.
Apoi, dintr-un mod aproape miraculos, spiritul lui Broadhurst a început să se înalţe când l-a văzut pe eroul lui. Dintr-o alee ieşea un grup de oameni, în centrul cărora se afla Bill Rogers, care se întorcea de la festivităţi şi purta medalia de aur. Drumurile celor doi oameni s-au intersectat.
Elevul şi profesorul au ajuns faţă în faţă.
Broadhurst a leşinat pe linia de sosire în braţele lui Bill Rogers, care a înţeles semnificaţia momentului. El şi-a luat medalia de la gât şi a pus-o în jurul gâtului luptătorului obosit. Rogers a şoptit la urechea lui Broadhurst : ,,Esti eroul acestei curse. Meriţi medalia”.
Bucură-te de viaţă când poţi. Rabdă viaţa când trebuie, astfel încât în toate lucrurile ,,să alergi cu stăruinţă în alergarea care îţi stă înainte”(Evrei 12:1).
Broadhurst nu a venit să câstige o cursă, el a venit să o termine”
Uneori, drumul vieţii pare un maraton al cărui circuit este într-o continuă urcare. Nu mai ai nici o speranţă. Ştii că trebuie să existe o cale de ieşire din acest deşert, dar nu se întrevede nimic la orizont, exact ca în Arizona în timpul lunii august.
Permite-mi acum să-ţi pun încă o dată întrebarea: TU CE FACI?
Oricât de grea ar fi situaţia în care eşti şi din care nu mai vezi scăpare, oricât de greu ar fi drumul pe care mergi, roagă-te lui Dumnezeu să-ţi dea ajutor şi continuă să mergi înainte, fără să te laşi intimidat de piedici şi curse.
PERSEVERENŢA ADUCE BIRUINŢA FINALĂ!
_________________________________________
** Preluat de pe www.resursecrestine.ro
Într-o zi, citind în cartea ,,Cum să creşti nişte copii minunaţi” scrisă de Chuck şi Jenni Borsellino, am văzut că printre calităţile pe care ar trebui să le aibe un părinte este şi perseverenţa. A fi părinte nu-i uşor, dar pentru a-ţi duce la bun sfârşit această misiune dată de Domnul, trebuie să ai perseverenţă. Şi nu doar părinţii au nevoie de ea, ci avem nevoie fiecare dintre noi. M-a uimit tare mult exemplul dat de autor, a unui om care, în ciuda faptului că erau piedici, nu a renunţat, ci a mers până la capăt:
"Bill voia să fie un alergător, însă în sensul impropriu al cuvântului, întrucât avea o problemă. În tinereţe suferise o operaţie de anevrism la creier, în urma căreia a rămas paralizat parţial. S-a luptat prima dată să meargă, apoi să facă jogging şi, în cele din urmă, să alerge – dacă o poţi numi alergare.
Bill Broadhurst avea un erou numit Bill Rogers, faimosul maratonist. Într-o zi, Broadhurst a auzit că Bill Rogers avea să vină la Omaho pentru a participa la o cursă ale cărei câstiguri aveau să fie destinate unor scopuri caritabile. Toată viaţa lui, Broadhurst visase să fugă într-o cursă cu eroul lui. Acum, suferinţa lui avea un scop.
Broadhurst voia să facă tot posibilul să ajungă de la vis la realitate. Această cursă îi dădea posibilitatea să-şi îndeplinească ambiţia, să-şi împlinească visul, să-şi umple de sens viaţa.
Ziua cea mare a sosit. Era o dimineaţă ceţoasă de iulie, a anului 1981. La linia de plecare erau 1200 de concurenţi. Cei iuţi erau în faţă, cei mai slabi - în spate, însă Broadhurst parcă visa. În curând avea să stea în faţă cu eroul lui, dacă nu la linia de plecare, peste 9 kilometri, la linia de sosire.
Startul s-a dat dimineaţa, la ora 9:04.
Rogers fugea ca o căprioară, Broadhurst, mai mult ca o raţă. Îşi arunca piciorul stâng, care era ţeapăn, înainte şi pivota pe piciorul drept când acesta atingea pământul. Era evident că plutonul de alergători avea să-l lase în curând în urmă. Ceea ce s-a şi întâmplat. Ceilalţi au dispărut, dar Broadhurst nu s-a lăsat descurajat.
După cum era de aşteptat, Rogers a terminat primul cursa, în 29,5 minute.
Maratoniştii experimentaţi au terminat-o în 35-40 minute.
Cei medii, în jur de 50 de minute.
Cei mediocrii au avut nevoie de aproximativ 70 de minute.
Cei handicapaţi mai alergau înca.
Trecuse o ora şi jumătate de când cursa a început; Broadhurst era încă pe drum. Nu mai fugise pe o distanţă aşa de mare înainte şi lucrul acesta se vedea. Partea stânga îi era amorţită. Avea dureri la fiecare pas, însă suferinţa lui avea un scop. În centrul voinţei lui era speranţa. Bill Broadhurst nu avea de gând să renunţe, să dea înapoi sau să mergă acasă.
10:55: Poliţia a luat barierele de pe marginea drumului. Spectatorii s-au risipit. Evenimentul era deja uitat, nu şi pentru Broadhurst.
În mintea sa avea doar linia de sosire. Pe stradă, oamenii îl tratau cu sarcasm. În timp ce oamenii îi urmăreau alergarea, auzea comentariile puştilor de pe trotuar.
,,Hei, dom’le, au luat-o pe acolo!”
Broadhurst se forţa mai departe.
,,Ce s-a întamplat, dom’le? Te-ai ratacit?”
Broadhurst se concentra asupra premiului, nu asupra durerii.
,,Renunţă, infirmule! Las-o baltă, şchiopule!”
Spună ce-or vrea, Broadhurst avea o misiune.
Bill Broadhurst mai auzise din acestea până atunci. Dar tu? Ai mai auzit lumea comentând?
La şcoală, copilul tău a rămas repetent.
Auzi: ,,Ce fel de părinte eşti?”
La serviciu eşti mustrat de şef.
Auzi: ,,Dă-ţi demisia acum, să nu fie prea târziu”.
În oglindă vezi numai ce nu-ţi place.
Auzi: ,,Erai atât de drăgută. Uită-te acum la tine”.
Bill Broadhurst a mers mai departe. Tu ce faci?
Între timp, maşinile au început să umple din nou arterele, însă asta nu l-a descurajat pe Broadhurst. A luat-o pe trotuar, grăbindu-se spre ţintă. Durerea era insuportabilă. Trupul lui spunea să renunţe, însă voinţa spunea: ,,NICIODATĂ”.
Brusc, însă, soarta a devenit mai îngăduitoare cu el. Unii din pietoni mai erau încă adunaţi în cerc în locul unde fusese odată linia de sosire. Ei au început să recunoască situaţia lui Broadhurst. Pe masură ce îşi dădeau seama de ce se întâmplă, au început să-l aplaude pe curajosul luptător. Ei vedeau în hotărârea lui Broadhurst o dorinţă ascunsă, însă nerealizată, din fiecare dintre ei, de a rezista într-o cursă în care vântul bate împotrivă.
Baticurile s-au transformat în ovaţii. Mâinile lor au început să aplaude şi gurile să-l încurajeze: ,,O să reuşeşti! Du-te înainte! Nu renunţa acum!”
Înconjurat de noii lui suporteri, Broadhurst era aproape de final. Linia de sosire fusese luată, însă în mintea lui mai avea imaginea ei. Trupul îi era amorţit, însă hotărârea îi era încă puternică.
Apoi, dintr-un mod aproape miraculos, spiritul lui Broadhurst a început să se înalţe când l-a văzut pe eroul lui. Dintr-o alee ieşea un grup de oameni, în centrul cărora se afla Bill Rogers, care se întorcea de la festivităţi şi purta medalia de aur. Drumurile celor doi oameni s-au intersectat.
Elevul şi profesorul au ajuns faţă în faţă.
Broadhurst a leşinat pe linia de sosire în braţele lui Bill Rogers, care a înţeles semnificaţia momentului. El şi-a luat medalia de la gât şi a pus-o în jurul gâtului luptătorului obosit. Rogers a şoptit la urechea lui Broadhurst : ,,Esti eroul acestei curse. Meriţi medalia”.
Bucură-te de viaţă când poţi. Rabdă viaţa când trebuie, astfel încât în toate lucrurile ,,să alergi cu stăruinţă în alergarea care îţi stă înainte”(Evrei 12:1).
Broadhurst nu a venit să câstige o cursă, el a venit să o termine”
Uneori, drumul vieţii pare un maraton al cărui circuit este într-o continuă urcare. Nu mai ai nici o speranţă. Ştii că trebuie să existe o cale de ieşire din acest deşert, dar nu se întrevede nimic la orizont, exact ca în Arizona în timpul lunii august.
Permite-mi acum să-ţi pun încă o dată întrebarea: TU CE FACI?
Oricât de grea ar fi situaţia în care eşti şi din care nu mai vezi scăpare, oricât de greu ar fi drumul pe care mergi, roagă-te lui Dumnezeu să-ţi dea ajutor şi continuă să mergi înainte, fără să te laşi intimidat de piedici şi curse.
PERSEVERENŢA ADUCE BIRUINŢA FINALĂ!
_________________________________________
** Preluat de pe www.resursecrestine.ro
Comentarii