Scrisoare...

- de Daniel Chirileanu -

Ce mai este pe-Acasă, Bunul meu Tată?
Mai stau îngerii cu oprelişti de foc la grădină,
Inima Ta la fel de cu jale suspină?
O simţi tot atât de uitată?

Să ştii că şi-n inima mea e târziu,
Lumina la ferestre e bătrână.
Mi-i alergarea oarbă şi străină,
Iar gândul fără Tine e pustiu.

Pe drumul dinspre Casă-a asfinţit,
Mi-e iarnă printre vise fără stele.
Uitările m-au troienit şi ele,
Iar aşteptarea-mi se ascunde-n mit.

Poate la Tine nu-s clepsidrele murind,
La mine însă moare orice clipă.
Mă tem ca-n marea timpului risipă
Să nu mă pomenesc cu dorul inimii pălind.

Îţi scriu, că Te aştept mult mai devreme,
De la un pol la altul mi-e urât.
Sunt chipul Tău în bezne coborât
Şi-ţi scriu aceste semne să Te cheme.
____________________________________________________

**Poezie preluata de pe Resurse Crestine

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Te chem, Te strig, Te rog, Te laud...

Pe fruntea ta stă scrisă biruinţa

Pentru nimic în lume...